Porcina se răspândeşte prin lume după modelul Facebook: dai add unui cunoscut, care are la rândul lui nişte cunoscuţi „infestaţi” care, la rândul lor, au alţi cunoscuţi cu porcină care vor şi ei Add.
*
Reţelele sociale nu au venit cu nimc nou – noţiunea de reţea, ci au norocul unui instrument foarte tare prin care pot funcţiona.
Și somn liniștit...
Cei de la Caţavencu au făcut o descoperire remarcabilă care, după părerea mea, naşte o teorie: originea comună a limbilor Română şi Finlandeză.
Filmul Francesca a avut marele noroc mediatic că a enervat pe cineva în Italia.
E o creaţie modestă, fără mari valenţe artistice, cu unele scene de umor "la tigaie", adică neelaborat, scene care pur şi simplu gâdilă, nu provoacă.
Pelicula are mari şanse să fie trecută la capitolul risipe. Prin scenariu plutesc clişee care nici măcar nu se leagă de la sine: interlopii, luzării (care se amestecă în afceri periculoase cu interlopii), fata care pleacă la muncă în Italia (cu autocarul) neştiind la ce se duce, homosexuali simpatici (funny gadgets) etc.
Pe scurt, nimic şarmant, profund, provocator, cu ţinte înalte. Totuşi, tipii care îi joacă pe interlopi au o prestaţie bună. În rest, multă frecţie.
Nu am altă experienţă în critică cinematografică, decât pe cea a oricărui cinefil, dar cred că asta e cea mai avizată opinie, a simplului privitor, care poate să aprecieze fără a implica în judecată alte variabile decât cele ale percepţiei, dacă filmul e bun sau prost. După părerea mea, e slab.
Pe lângă fond, am să mă refer la „formă”.
Organizarea a fost execrabilă. Am cumpărat bilete cu două zile înainte, pentru ora 21. Când am ajuns la cinema, eu şi alte zeci de persoane, am avut supriza să aflăm că reprezentaţia de la ora scrisă pe bilet e pentru purtătorii de invitaţie, noi având ocazia de a intra la film abia de la ora 23. Răspunsurile organizatorilor la această problemă eludau responsabilitatea bunului simţ. Pe un ton chiar revoltat în faţa celor care cereau explicaţii: „Nu ştiu frate! Noi am zis la casă că e de la 11, dar ei nu au înţeles. Trebuia să vă interesaţi şi voi, am pus şi hârtia asta în geam, pe care scrie clar!” De parcă angajata de la casă trăieşte cu mine în apartament, iar eu, de miercuri, când am cumpărat biletul, până vineri, nu am avut altceva de făcut decât să şterg cu privirea geamurile de la Victoria. Eu trebuia să prevăd şi să anticipez greşeala lor.
