Vino la Gala Tinerelor Valori

Imi fac datoria si va invit astazi la Gala Tinerelor Valori:

A III – a ediţie a Galei Tinerelor Valori

Un eveniment care a devenit deja tradiţie în activitatea Biroului Municipal de Tineret al PNL Iaşi, Gala Tinerelor Valori, se află anul acesta la cea de-a III-a ediţie. Ca şi în anii trecuţi, tinerii liberalii ieşeni au a-şi arăta recunoştinţa pentru acei ieşeni de-o vârstă cu ei care fac cinste urbei şi generaţiei, prin activitatea lor.
Peste 15 premii vor fi înmânate anul acesta acelor tineri care s-au afirmat în domenii diverse precum muzică, dans, istorie, ştiinţe sau politică.
Gala va fi marcată de numeroase momente artistice, culminând cu un concert oferit de Celia.
Vă aşteptăm alături de noi la acest eveniment de care suntem mândri!
El va avea loc vineri, 29 februarie 2008, începând cu ora 18:00, la Sala „Gaudeamus” a Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi.

Biroul Permanent Municipal al TNL Iaşi

Aleg în ţara minciunilor

Prima dată am fost minţiţi când ni s-a spus că s-a terminat cu Comunismul: niciunul dintre cei care au spus asta nu ştiau de fapt ce e aia Democraţie. Am fost minţiţi când, în apogeul „Revoluţiei în Direct”, am asistat la o execuţie în direct. Nu am vreo bănuială că a fost o regie, dar nu acela era panaceul; iar cei care au făcut asta ştiau şi ei prea bine.
Puterea poporului (democratia) era imposibil de exercitat pentru că acesta era dezinformat, manipulat, înfometat, slăbit în mai toate virtuţile sale.
La 18 ani de atunci s-au schimbat şi nu prea s-au schimbat multe. Virtuţi oricum nu prea avem, ca neam. Minţiţi suntem în continuare.
Un proverb (scoţian pare-mi-se) spune că dacă te minte cineva o dată, să-i fie ruşine. Dacă te minte a doua oară, să-ţi fie ruşine! Chiar cred că ne minţim şi singuri suficient cât să nu mai aibă loc raţiunea.
Nu ne place să aprofundăm realitatea până acolo unde putem să vedem viermii şi să ne dăm seama că ceva e putred. Ne place însă să muşcăm din măr până ajungem la nevertebrat, scuipăm pe jos, acoperim cu ţărână şi mâncăm în continuare.
Deşi ştim cum arată mincinoşii îi alegem tot pe cei care au ochi, nas, gură şi mâini de mincinos.
Avem în sânge un soi de „joc de-a minciuna”. În principiu, regula acestui joc este simplă: Cine minte cel mai frumos câştigă! Şi nu avem nici măcar arbitri arbitri, ci numai competitori, o groază de competitori.
Avem obiceiul de a cere onestitate de la cei care ne reprezintă şi îi înjurăm când dovedesc contrariul. Dar ei de unde vin oare să le pretindem noi asta? Dintr-o societate onestă, cu valori morale solide, cu o cultură politică solidă, astfel încât să ne putem intriga profund dezamăgiţi? „Creditul” pe care l-am dat politicienilor până acum a constat în vulnerabilitatea noastră, ignoranţa, fuga de cunoaştere şi aprofundare, lehamitea faţă de treburile societăţii. Ce mandat concret am dat politicienilor? Bunăstarea pe care ne-o dorim cu toţii nu este decât un deziderat naiv în condiţiile în care nu prea ştim cum ar trebui să arate o societate românească prosperă, un stat al bunăstării. Şi ca un surogat pentru cunoaşterea şi înţelepciunea de care avem nevoie am ales minciuna.
Într-o localitate ieşeană, recunoscută înainte de ’89 (m-am săturat de reperul ăsta) pentru un sistem de irigaţii performant, toată lumea înjura şefii de comună pentru distrugerea prin furt, a acestuia. Am avut ocazia să intru în multe curţi ale cetăţenilor acelei comunităţi: trotuarele erau făcute cu dale din canalele de alimentare de odinioară, iar stâlpii de la garduri sau ulucele de la case nu erau altceva decât ţevi de aluminiu. Frustrarea care domina ţinea de faptul că nu s-a furat în mod egal. Hoţii strigau "Hoţii!", din rărunchi.
Cât de capabili şi de demni sunt astfel de oameni să aleagă pentru viitor? Cât de bine pot ei să gestioneze adevărul? Câţi ca ei suntem? Câţi ca ei sunt oameni politici!?!
Încă o poveste relevantă.
Două femei discutau în obor. Una îi spune celeilalte: „Ce frumos a vorbit aseară, la televizor, domnu’ ...escu! Nu l-ai văzut?”. Cealaltă femeie, cu un regret transpirând: „Nuuu!!! Ce a spus?”. Prima:„Nu am înţeles, că noi prostimea nu putem pricepe vorbele frumoase a domnului ...escu, dar aşa de frumos a vorbit!!!”

"Pot să te violeze cât or vrea..."

Are vreo 40 de ani. Este crescută în casele de copii, canale şi pe stradă. Perfect conştientă de afecţiunea ei psihică (cunoaşte pe de rost certificatul medical), însă aproape niciodată labilă, înţelege că societatea nu are nevoie de ea. În sens invers relaţia implică o oarecare dependenţă, mai ales în ceea ce priveşte ajutorul social pe care îl primeşte şi mila oamenilor de la biserică sau de pe stradă.
Nu insistă niciodată, nu te reţine când te întâlneşte. Mă întâmpină politicos şi cu entuziasm când mă vede: " Tati, ai un bănuţ...? Dacă ai..., dacă nu ... Mulţumesc tati!" Toţi banii de la ajutorul social îi dă la cămin, unde are voie să locuiască numai noaptea.
Aproape că nu este plicticoasă. Simte când esti grăbit şi nu face altceva decât să te salute discret, sau nici măcar nu te bagă în seamă dacă vede că, fiind în compania unei alte persoane, intervenţia ei te-ar face să te simţi jenat. De multe ori o salut eu primul tocmai pentru a nu-i crea o astfel de senzaţie. Dar nici atunci nu exagerează, îmi răspunde politicos şi îmi urează "Servici uşor!".
Imi povestea despre excursiile pe care le făcea prin ţară atunci când încă mai era la casa de copii. Povesteşte fascinată, cu nostalgie dar fără nicio speranţă. Îşi aminteşte multe detalii din itinerar.
După casa de copii au urmat canalele. Se droga cu aurolac să nu simtă foamea, frigul şi răutatea celor din jur. Spune că nu se mai droghează de vreo 10 ani şi o cred.
Viata de canal i-a mai adus şi doi copii, două fete, care cresc într-un centru de plasament şi pe care le iubeşte infinit. "M-au violat doi gardieni şi aşa m-am ales cu copii. Apoi mi-au legat trompele la spital". Doctorul i-ar fi spus: "Acum pot să te violeze Judith cât or vrea că nu vei mai avea probleme".
E hârşâită de soartă dar caută binele pentru cei care o duc "mai rău decât ea". A prezentat într-o emisiune, la o la o televiziune locală, cauza unei familii cu doi copii, fără locuinţă, pe care o ţinea în camera sa de cămin şi aşa mică. M-a impresionat discursul ei fără pic de patetism, fără "cerşisme", fără umilire.
"Voi scrie o carte despre viaţa mea tati. Am să iţi aduc un caiet pe care l-am umplut de amintiri, să îl citeşti şi să imi spui părerea". Ce aşi putea să-i spun eu despre trăirile ei...? "Traumele" mele se rezumă la faptul că nu am posibilitatea de a călători pe cât vreau,că nu am o maşină care să pornească când vreau eu, că nu pot să îmi cumpăr haine şi accesorii de un anumit rang sau de o anumită marcă ...
Nici nu ştiu dacă vreau să citesc despre astfel de trăiri... Sunt curios, dar imi dau seama că universul curiozităţii mele înseamnă zeci de ani de ...
Se bucură când îi dau în grijă sufletul meu de fiinţă certată cu Providenţa spunându-i "Judith, când te duci la biserică aprinde şi pentru mine o lumânare". "Mă laşi pe mine, aşa o păcătoasă, să mă rog pentru tine...".