"Intră tu Boc, că pe mine mă bufneşte plânsul!"

Visul domnului Stolojan de a fi prim-ministru, într-o altă epocă decât cea fesenistă, a eşuat în obsesiile mentorului său de până mai ieri. Pe fostul liberal (din ce în ce mai apolitic de aici încolo) l-a deranjat, cel puţin în egală măsură cu faptul că va trebui să facă guvern cu PSD-ul, că va fi un premier sub sforile lui Băsescu. Cei doi se cunosc destul de bine, încât Theodor Stolojan să-şi dea seama că ar fi riscat intrarea într-o perioadă a compromisurilor politice şi personale greu de tolerat. Şi asta pentru ce? Pentru un om care sub imperiul furiei şi-a acuzat partidul crescut la sân de lipsă de valori?!
...
Continuarea la
http://www.ziuadeiasi.com.ro/Local/3551-Intr-Boc-mine-bufnete-plnsul.html

Se intampla ceva in PD-L!

Desemnarea lui Boc premier e o decizie care echivaleaza cu desemnarea Elenei Udrea in aceeasi functie. Nu are ratioune, mai ales ca Basescu insusi a spus ca nu vrea sa vada primari si presedinti de CJ in guvern. La fel, ma intreb de ce Blaga sau Videanu, persoane care ar avea o mult mai mare autoritate in executivul bicolor, decat primarul Clujului nu au fost bagati in seama pentru aceasta functie. Este clar ca numai o parte a PD-L-ului a facut protocol cu o alta parte din PSD.
Oricum, nu vad unde ar ajunge cariera politica a lui Stolojan dupa acest gest. Nici functia de sef de scara de bloc nu ar fi una care sa o poata tine daca, un locatar care nu intelege calculul facturii la intretinere s-ar rasti la el.
Si, cu cat o fi mai tanar Boc decat Stolojan? Cel putin, nu arata mai multa tinerete.

Este loc pentru puţină poezie?

E un decembrie stupid, monoton, lacunar. Un decembrie căruia îi lipseşte prea mult ca să îl aştept pe Moşu cu speranţă. Fara zapadă, fără multe; un decembrie al crizei, asa cum mi-e teamă că vor mai fi multe decembrii de acum înainte.
Mi s-a facut dor, dar un dor dement, de poezie. Am descoperit printre amintiri niste versuri pe care m-am gandit sa nu le las numai pentru mine.
Da! Sunt de dragoste. Nu de politică, nu despre buzunare goale, nu despre guverne.
DE DRAGOSTE!

Iată-le:

Părinţii denaturaţi ai timpului

Timpul se răzvrăteşte!
Şi doar ştii că tremura de frica noastră
atunci când, trimis la colţ ne privea gleznele încrucişate,
atunci când, lipsit de atenţie ne mirosea sudoarea,
al cărei parfum îi era otravă.

Trupul tău, care a înrămurit în mine,
de mă atinge acum pe dinăuntru pe pleaope
şi mă face să picur,
îl înfricoşa atât de mult încât
Tic – tac, tic – tac devenea un plâns de copil...
Un plâns căruia nu ne lăsam emoţia pradă,
căci emoţia era ferecată,
spre nefinitul nostru consum.
Eram parcă doi părinţi denaturaţi, dar fericiţi,
cei doi părinţi ai timpului.

Acum, copilul frustrat a prins putere şi ne urâşte.
Atenţie! Ne pândeşte, cu gândul să ne scoată unul dintr-altul,
să ne desperecheze amintirile fiecăruia,
pentru a ne face nefericiţi în parte.
Şi nu uita, timpul s-a luat cu uitarea,
dând să fure împreună neîchipuita noastră stare.

Şi dacă bănuiam că are atâta putere...
L-aş fi lovit până la moarte de coapsele tale
aşa cum tu mi-ai zdrobit nefericirea între buze.
L-aş fi ucis pentru noi doi,
de Nimeni, văzându-ne, nu l-ar mai fi născut vreodată.