Pentru ce plătim taxă de vizitare la spitale?

Nu ştiu câţi dintre voi aţi mers, ca vizitatori, în ultima vreme pe la spitale. Nici nu vă doresc dar, dacă ajungeţi, o să vi se ceară o taxă de vizitare(!!!).
Mai explicit, dacă ai nevoia de a-ţi vedea o rudă, un prieten, o cunoştinţă, pe care soarta a trimis-o printre halate şi paturi albe, miros de cloramină şi formol, şi acest lucru se petrece în afara orelor de vizită, trebuie să plăteşti o taxă.
Nu-i înţeleg principiul în baza căruia funcţionează o astfel de taxă dar mi se pare abuzivă. Mi s-ar părea normal ca, în afar orelor de program să nu ţi se permită accesul în unitatea medicală pe argumentul că poţi tulbura actul medical, tratamentul pacienţilor, odihna lor etc. Da! Aşa nu m-ar deranja să nu fiu primit în vizită.
Şi, la toate spitalele pe la care am trecut te întâmpină niste „gealăi” de la o firmă de pază, costumaţi în bocanci militari, pantaloni largi, negri şi geacă de fâş vişină putredă şi, eventual, câte o tomfă la brâu, de parcă spitalul ar fi un club mixt de gangsteri şi manelişti – „pumnii mei minte nu are”. „Domnu’, domnu”! Unde mergeţi? Se plăteşte o taxă! Aţi sărit din program...” Măi, să-mi trag palme! Omul acela este făcut acolo un fel de şef. Are pe mână un chitanţier, un pix şi puterea de a te lăsa dincolo de poartă sau de barieră. El are în spate o clădire mare sau mică, în care sunt oameni bolnavi, suferinzi, muribunzi. El nu apără o construcţie, o gheretă, o turmă ci, poartă responsabilitatea unor destine fragile.  
Dar, să revenim - taxă pentru ce? Nu am venit la Zoo, la muzeu, la grădina botanică. Nu am venit să admir ceva unic, nu intru de plăcere iar, dacă vizita mea deranjează pe cineva trebuie să fiu oprit la intrare, nicidecum să mi se perceapă o taxă.

Bonusul vizitatorului (de blog şi de spital) ... ca să se cureţe la sufletu' lui, care este plin de nervi şi de tăciune, să asculte o megapiesă în interpretarea lu' fratele Maimuţă