Zâmbetele şi nătărăii

E oare atât de simplu să-ţi dai seama ce înseamnă un zâmbet, ce exprimă el? De pildă, cum arată un zâmbet „complice”?
Bogdan Olteanu pare să aibă o aventură cu Alina Gorghiu pentru că a fost „surprins” zâmbindu-i complice acesteia. În primul rând, complicitatea poate avea ipostaze, nu neapărat sentimentale (mai ales când vorbim despre oameni politici).
Nu e treaba mea cât de adânc merge relaţia dintre cei doi, dacă este una colegială, de amiciţie, sentimentală. Mă gândesc doar că dintr-un zâmbet nu poţi face o teorie publică cu privire la reciprocitatea sentimentală dintre două pesoane. Nu e suficient.
Se poate întîmpla ca, om cu obligaţii, cu familie, cu relaţii fiind să faci păcatul de a zâmbi cuiva şi zâmbetul acela să i se pară unui frustrat, care scrie la gazetă, complice. Şi el nu are cum să ştie că un zâmbet, prin definiţia lui, trebuie să fie frumos, cald, dăruitor, duios, tandru (de vreme ce el le zâmbeşte colegelor şi amicelor lui doar când îl cuprinde erecţia, aşadar, poate nu foarte des). Şi te dă mocofanul, purulentul, acneicul, nătărăul la gazetă iar, de aici, ţi se pot întîmpla neplăceri.Deci, nu ai ciupit-o de fund, nu ai bagat nasul în decolteul ei, nu ai mângâiat-o pe picioare, nu ai sărutat-o după ureche, pe gât, nici măcar nu i-ai trimis bezele. Nu! I-ai zâmbit şi atât.