"Pot să te violeze cât or vrea..."

Are vreo 40 de ani. Este crescută în casele de copii, canale şi pe stradă. Perfect conştientă de afecţiunea ei psihică (cunoaşte pe de rost certificatul medical), însă aproape niciodată labilă, înţelege că societatea nu are nevoie de ea. În sens invers relaţia implică o oarecare dependenţă, mai ales în ceea ce priveşte ajutorul social pe care îl primeşte şi mila oamenilor de la biserică sau de pe stradă.
Nu insistă niciodată, nu te reţine când te întâlneşte. Mă întâmpină politicos şi cu entuziasm când mă vede: " Tati, ai un bănuţ...? Dacă ai..., dacă nu ... Mulţumesc tati!" Toţi banii de la ajutorul social îi dă la cămin, unde are voie să locuiască numai noaptea.
Aproape că nu este plicticoasă. Simte când esti grăbit şi nu face altceva decât să te salute discret, sau nici măcar nu te bagă în seamă dacă vede că, fiind în compania unei alte persoane, intervenţia ei te-ar face să te simţi jenat. De multe ori o salut eu primul tocmai pentru a nu-i crea o astfel de senzaţie. Dar nici atunci nu exagerează, îmi răspunde politicos şi îmi urează "Servici uşor!".
Imi povestea despre excursiile pe care le făcea prin ţară atunci când încă mai era la casa de copii. Povesteşte fascinată, cu nostalgie dar fără nicio speranţă. Îşi aminteşte multe detalii din itinerar.
După casa de copii au urmat canalele. Se droga cu aurolac să nu simtă foamea, frigul şi răutatea celor din jur. Spune că nu se mai droghează de vreo 10 ani şi o cred.
Viata de canal i-a mai adus şi doi copii, două fete, care cresc într-un centru de plasament şi pe care le iubeşte infinit. "M-au violat doi gardieni şi aşa m-am ales cu copii. Apoi mi-au legat trompele la spital". Doctorul i-ar fi spus: "Acum pot să te violeze Judith cât or vrea că nu vei mai avea probleme".
E hârşâită de soartă dar caută binele pentru cei care o duc "mai rău decât ea". A prezentat într-o emisiune, la o la o televiziune locală, cauza unei familii cu doi copii, fără locuinţă, pe care o ţinea în camera sa de cămin şi aşa mică. M-a impresionat discursul ei fără pic de patetism, fără "cerşisme", fără umilire.
"Voi scrie o carte despre viaţa mea tati. Am să iţi aduc un caiet pe care l-am umplut de amintiri, să îl citeşti şi să imi spui părerea". Ce aşi putea să-i spun eu despre trăirile ei...? "Traumele" mele se rezumă la faptul că nu am posibilitatea de a călători pe cât vreau,că nu am o maşină care să pornească când vreau eu, că nu pot să îmi cumpăr haine şi accesorii de un anumit rang sau de o anumită marcă ...
Nici nu ştiu dacă vreau să citesc despre astfel de trăiri... Sunt curios, dar imi dau seama că universul curiozităţii mele înseamnă zeci de ani de ...
Se bucură când îi dau în grijă sufletul meu de fiinţă certată cu Providenţa spunându-i "Judith, când te duci la biserică aprinde şi pentru mine o lumânare". "Mă laşi pe mine, aşa o păcătoasă, să mă rog pentru tine...".