sâmbătă, 28 martie 2009

Domnule primar, v-am înjurat!

Cum se poate numi fenomenul care se întâmplă în oraşul nostru? Nici măcar nu încerc să dau variante de răspuns, să luminez fraza. Nu pot aşa, dintr-odată. Fenomenul e pe cât de evident, pe atât de complex. Într-una din zilele trecute mi-am propus să nu mai înjur. Prea mi se părea că aveam tendinţa de a emana fie în gând, fie cu glas ceva mai pronunţat, la tot pasul, cuvinte scabroase sau nu tocmai principiale. Nu se cuvine, mi-am spus. Jurământul mi-a fost zădărnicit la primul contact cu strada, cu „minunata” noastră cetate. Destinul meu de pieton a plasat între trotuarul pe care mă deplasam şi rotiţe nervoase ale unui automobil condus de un şofer grăbit (şi nesimţit) o groapă plină cu apă şi noroi.
Când deja te-ai întâlnit des cu astfel de situaţii, experienţa îşi arată utilitatea. Am prevăzut faza şi am anticipat traiectoria nămolului... continuarea pe Ziua de Iaşi

Zâmbetele şi nătărăii



E oare atât de simplu să-ţi dai seama ce înseamnă un zâmbet, ce exprimă el? De pildă, cum arată un zâmbet „complice”?
Bogdan Olteanu pare să aibă o aventură cu Alina Gorghiu pentru că a fost „surprins” zâmbindu-i complice acesteia. În primul rând, complicitatea poate avea ipostaze, nu neapărat sentimentale (mai ales când vorbim despre oameni politici).
Nu e treaba mea cât de adânc merge relaţia dintre cei doi, dacă este una colegială, de amiciţie, sentimentală. Mă gândesc doar că dintr-un zâmbet nu poţi face o teorie publică cu privire la reciprocitatea sentimentală dintre două pesoane. Nu e suficient.
Se poate întîmpla ca, om cu obligaţii, cu familie, cu relaţii fiind să faci păcatul de a zâmbi cuiva şi zâmbetul acela să i se pară unui frustrat, care scrie la gazetă, complice. Şi el nu are cum să ştie că un zâmbet, prin definiţia lui, trebuie să fie frumos, cald, dăruitor, duios, tandru (de vreme ce el le zâmbeşte colegelor şi amicelor lui doar când îl cuprinde erecţia, aşadar, poate nu foarte des). Şi te dă mocofanul, purulentul, acneicul, nătărăul la gazetă iar, de aici, ţi se pot întîmpla neplăceri.Deci, nu ai ciupit-o de fund, nu ai bagat nasul în decolteul ei, nu ai mângâiat-o pe picioare, nu ai sărutat-o după ureche, pe gât, nici măcar nu i-ai trimis bezele. Nu! I-ai zâmbit şi atât.

luni, 23 martie 2009

Şi atunci, de ce nu se scrie "Piţa"?!


Cum ar fi sunat o atestare documentară, într-o închipuită presă a vremii lui Ştefan, să zicem:

OBÂRŞIA
Cronica de fiecare zi a Curţii, 14 Cuptor, anul 6530 de la Facerea Lumii

Bureţii spurcaţi au mânjit Curtea lui Ştefan!
Asară, la curtea Măriei Sale Ştefan, or fost treziţi, în mare grabă, doctorii cei iscusiţi, de la Veneţia. Zarva a fost pricinuită de o pânticăraie cumplită care i-a cuprins laolaltă pe degustătorii, boierii şi boieroaicile veniţi la ospăţul pe care Măria Sa l-a dat în cinstea ultimei izbânzi împotriva turcilor. Ipak, pare-se că deranjul le-a fost stârnit mesenilor de bucate.După o de început cotrobăială pe care, de launloc cu paharnicul, sfetnicul de taină şi căpitanul gărzii Măriei Sale, doctorii l-au săvărşit, a ieşit învăţătura că pricina şade în bureţii folosiţi la prepararea preaiubitei noastre mâncări bătrâneşti, Pizza, „anafura de frupt a strămoşilor care ne-au salvat neamul de la atârnarea de cotropitori”, cum a descris-o cronicarul Ureche, într-o isprăvnicie literară de curând săvârşită .Preparatorul bucatelor Măriei Sale era să plătească cu capul pentru asta, fiind izbăvit de spiţerul de taină al Domnitorului care spune că bureţii de anul acesta nu se pot deosebi între ei, cei sănătoşii de cei parşiviţi, nu se ştie din ce pricină. Ipak, dregătorul a mai transmis prostimii să se ferească ca de Satana de la a mânca bureţi, până nu se va şti că s-a isprăvit cu blestemul. Boierii s-au ales mai mult cu spaima şi usturimea frunzei de brusture care a rămas după nenumăratele ieşiri ale domniilor lor, ei fiind amu izbăviţi de orice primejdie. Mai cu bătaie de cap a fost pentru dregătorime, care, cu mic cu mare, în toiul nopţii, a ieşit la curăţat podeaua, pereţii încăperii de ospăţ şi ţoalele cele dăruite de Sultan în căutarea prieteniei Măriei Sale.
Cred ca meritam, eu si prieteniui mei, o masa pentru publicitatea gratuita.
Fara piţa!

Ar fi interesant

Mi-ar plăcea să văd o confruntare electorală între Crin Antonescu şi Sorin Oprescu. Ambii ştiu să fie delicaţi, dar fermi. Ambii au şarmul şi carisma marilor lideri, până la proba dezamăgirii. Sa vedem daca Sorin Oprescu va decide să intre în cursa pentru Cotroceni. Si pentru PSD ar insemna o schimbare.
În faţa celor doi, acest boylover de mahala numit Traian Băsescu, care le zice mai ceva ca „pupa-m-ai în cur”, care te umple de flegme pe tine, măi găozarule şi ţigancă împuţită, ar rămâne un mucos obraznic ieşit la cerşit.
Ar fi interesant ...

joi, 5 martie 2009

Sfârşit de copilărie pentru răsfăţatul Oprea ... sau cum s-a stins o stea de cinema

Ca o călătorie prin deşert, care devine din safari „drumul oaselor”, trebuie să fie viaţa politică a domnului Oprea. Plecat pe acest drum ca un mânz de rasă fină, adus în fruntea liberalilor ieşeni ca să dea un aer intelectual filialei, unde se putea desfăta în toane de fată mare, domnul Oprea a nimerit acum într-un partid unde trebuie să înghită apucăturile oricărui „pater familias”. „Nunta” şi noaptea ei au fost fantastice. Uniunea în faţa Electoratului s-a promis trainică şi prolifică, după un divorţ cu scandal, din care toţi îl scoteau pe mire un căpcăun care atentează bădărăneşte şi stângaci la eroticul sublim al unei dame fine.Mare împlinire mesianică părea să i se întrezărească politicii bahluiene şi urbei în care se manifestă atunci când profesorul Oprea a fost anunţat candidatul PD-L la Primărie. Jurnalişti, reporteri şi fotoreporteri, patroni de presă, intelectuali, oameni de afaceri, politicieni... continuarea pe Ziua de Iasi

joi, 12 februarie 2009

Guvernul acesta ...

Nu ştim ce face guvernul acesta. Ce face el pentru noi. Pentru ei? Bănuim şi chiar zărim... Guvernul acesta caută macră sau, dacă macră nu mai este, măcar zgârci. Sau, măcar os poros. Ciolan tare, să ţină dinţii „treji” şi ocupaţi. Guvernul acesta transpirat de neputinţă, care nu dă drumu la niciun bulgăre de zăpadă... Guvernul acesta girat de Cotroceni şi de „70%”... Guvernul acesta, care nu îşi onorează promisiunile făcute profesorilor în campanie şi are şi nesimţirea să eludeze orice explicaţie sinceră a Minciunii pe care au proferat-o. Guvernul acesta în care doamna Undrea este ministru; Guvernul acesta în care domnul Boc este prim-ministru; Guvernul acesta în care domnul Stolojan a fost şi, imediat, nu a mai fost să fie prim-ministru. Guvernul acesta în care domnul Oprea a fost ministru la Interne, apoi nu a mai fost. În care domnul Nica a fost ministru la Interne, apoi nu a mai fost. În care domnul Dragnea nu a mai fost preşedinte al CJ Teleorman, a fost ministru la Interne ... continuarea pe Ziua de Iaşi

luni, 9 februarie 2009

Pentru ce plătim taxă de vizitare la spitale?

Nu ştiu câţi dintre voi aţi mers, ca vizitatori, în ultima vreme pe la spitale. Nici nu vă doresc dar, dacă ajungeţi, o să vi se ceară o taxă de vizitare(!!!).
Mai explicit, dacă ai nevoia de a-ţi vedea o rudă, un prieten, o cunoştinţă, pe care soarta a trimis-o printre halate şi paturi albe, miros de cloramină şi formol, şi acest lucru se petrece în afara orelor de vizită, trebuie să plăteşti o taxă.
Nu-i înţeleg principiul în baza căruia funcţionează o astfel de taxă dar mi se pare abuzivă. Mi s-ar părea normal ca, în afar orelor de program să nu ţi se permită accesul în unitatea medicală pe argumentul că poţi tulbura actul medical, tratamentul pacienţilor, odihna lor etc. Da! Aşa nu m-ar deranja să nu fiu primit în vizită.
Şi, la toate spitalele pe la care am trecut te întâmpină niste „gealăi” de la o firmă de pază, costumaţi în bocanci militari, pantaloni largi, negri şi geacă de fâş vişină putredă şi, eventual, câte o tomfă la brâu, de parcă spitalul ar fi un club mixt de gangsteri şi manelişti – „pumnii mei minte nu are”. „Domnu’, domnu”! Unde mergeţi? Se plăteşte o taxă! Aţi sărit din program...” Măi, să-mi trag palme! Omul acela este făcut acolo un fel de şef. Are pe mână un chitanţier, un pix şi puterea de a te lăsa dincolo de poartă sau de barieră. El are în spate o clădire mare sau mică, în care sunt oameni bolnavi, suferinzi, muribunzi. El nu apără o construcţie, o gheretă, o turmă ci, poartă responsabilitatea unor destine fragile.  
Dar, să revenim - taxă pentru ce? Nu am venit la Zoo, la muzeu, la grădina botanică. Nu am venit să admir ceva unic, nu intru de plăcere iar, dacă vizita mea deranjează pe cineva trebuie să fiu oprit la intrare, nicidecum să mi se perceapă o taxă.

Bonusul vizitatorului (de blog şi de spital) ... ca să se cureţe la sufletu' lui, care este plin de nervi şi de tăciune, să asculte o megapiesă în interpretarea lu' fratele Maimuţă

miercuri, 4 februarie 2009

Statul, o minte bolnavă şi criminală

Nu e nevoie să mai spună nimeni în ce fel de ţară trăim. De fapt, nimeni nu poate fi mai explicit decât fenomenologicul însuşi. Oricât de făţişă ar fi realitatea, nu putem explica în cuvinte ceea ce este cu adevărat şi se întâmplă în fiecare zi şi noapte în România. Aflăm în aceste zile despre un sistem plătit din banii noştri, care-i lasă pe criminali să ne omoare în voie. Taxe şi impozite grele sunt oprite din veniturile noastre, de către stat, sub argumentul, niciodată validat până acum, al costurilor bunăstării. Înţeleg că autostrăzile sunt greu de construit, civilizaţia, la fel, dar nu înţeleg când, statul, prind reprezentanţii săi, lasă moartea să circule liberă pe străzi. Pot să cred că un medic a fost corupt să emită un certificat fals. Pot să cred şi că un judecător a fost corupt să admită probe subţiri. Cred şi că un procuror a fost plătit să nu conteste aşa-zisul act de justiţie care puţea de la o poştă a scamatorie. Dar nu pot să admit că sistemul, acela pe care îl plătesc eu cu bani grei, nu mă ... continuarea pe Ziua de Iaşi

sâmbătă, 31 ianuarie 2009

E perioadă de criză, investiţi inteligent!

Criza deja a iscat panică. E ca atunci când cineva află că are cancer pulmonar şi continuă să fumeze de stresul sfârşitului.Am învăţat că poate fi de prost gust să dai exemple proprii dar, trebuie să vă împărtăşesc ceva: nu mi-e frică de criză! Ce am de pierdut? Banii? Nu i-am avut niciodată! Puterea? Nu mai mult decât aceea de a mă ridica de la pământ, a mă scutura de praf şi a-mi continua drumul. Toate investiţiile pe care le-am făcut până acum, şi care îmi aduc „profit”, nu au presupus bani. Tocmai pentru că nu i-am avut. Da, dacă aş şti că cineva m-ar lăsa irevocabil fără prieteni, fără iubire, fără oamenii frumoşi pe care îi cunosc aş intra într-un fel de agonie, Drumul spre moarte m-are trage pe şina lui, aşa cum un macaz în gară trece trenul spre depou.Le fac o propunere celor care se tem de criză (nu am curajul să dau sfaturi): să investească în astfel de lucruri nepreţuite, pe care poţi să le ai fără bani. Pare idealist ceea ce spun? De ceva vreme lumea tot încearcă pragmatismul, şi iată unde s-a ajuns. Să încercăm şi idealismul! S-ar putea să vi se pară puţin exagerat dar, ce avem de pierdut? A nu se înţelege că văd în sărăcie o virtute sau am părerea că atunci când „încasezi” banul, dai, necondiţionat, bunătatea la schimb.O definiţie restrânsă dar total acceptată a inteligenţei spune că aceasta reprezintă capacitatea omului de a se adapta unor situaţii noi şi nefamiliare. Iată deci, criza aceasta reprezintă unul dintre marile teste de inteligenţă ale istoriei.Eu nu-mi doresc decât să ies din asta sănătos, cu spatele drept şi cu puterea şi motivaţia pentru a zâmbi frumos.

Joe Cocker feat. Brian May & Phil Collins - 2002


Ascultă aici şi varianta în primă audiţie, debutul lui Joe Cocker, Woodstock - 1969

vineri, 30 ianuarie 2009

Găsiţi cârtiţa!

Din ciclul <Î: "Puteţi să ne spuneţi cum arăta taxiul în care v-aţi pierdut actele?" R: "Da, era galben!">, voilla:
Portretul suspectului de la Braşov, care a jefuit o casă de amanet... sau de schimb valutar.Ce importanţă mai are? Grav e că au murit doi oameni.
Numai că eu ştiu vreo 10 bărbaţi (şi câteva femei) cărora, dacă le pui în cap o căciulă rusească riscă să îi ridice poliţia. Şi ce are la ochi? Ochelari de ăia pe care ţi-i pui ca să poţi dormi în avion?
Ăsta sigur aşa umblă pe stradă! Cred că l-am şi zărit pe fereastră acum câteva secunde. Glumeam! Nu vreau să duc autorităţile în eroare.