Blogul de mine...

Nu mă defineşte întru-totul naivitatea, dar recunosc că în anumite privinţe speranţa exacerbată că se poate mult mai bine şi mult mai frumos decât atât şi acum şi aici îmi dă această slăbiciune. Nu de puţine ori ea mă costă dar, am hotărât să nu renunţ; e foarte comod să nu ai dezamăgiri...

Păcatul (al nu stiu cui) mă face să cred într-o lume şi mai ales într-o Românie fără teatru politic, regizorii şi actorii aferenţi precum îi avem pe cei de azi şi precum i-am avut pe cei de până acum (cam aceeaşi în toate timpurile de după "Sfânta Revoluţie", cum se exprima un personaj dintr-un celebru film recent).

Aceeaşi vulnerabilitate îmi spune că se poate o altfel de societate, mai cerebrală, mai verticală, mai atentă, mai puţin patetică, curajoasă, interesată de propriul destin, mai responsabilă, mult mai responsabilă ...

Şi dacă o astfel de natură socio-politică nu derivă de la sine, ma gândesc, luând o poziţie oarecum hamangiană şi naivă în acelaşi timp (dacă puteţi să vizulizaţi acea naivitate a speranţei tipică copilăriei), că ne-om găsi vreo câţiva care să începem să o contsruim.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!