Cum naiba să dai foc la 37 de vapoare, să nu plăteşti un franc despăgubiri şi să mai devii şi preşedintele unei ţări (drept este că ţara asta se cheamă România)? Ce noroc tre' să ai!? Ce "bulan" tre' să ai!?
Şi apoi, să o mai şi spui la televizor, nu oricum, ci între nişte hohote tembele de râs.
Abia acum înţeleg foarte bine de ce este Băsescu preşedintele nostru: are "bulan de bulan"!
Oare preşedintele României are voie să joace la 6 din 49?
Dacă aud vreun "grof" de la primărie că spune cum că în Iaşi treburile merg ceas ... mă enervez şi mai mult. Mai mult decât m-am enervat când am călătorit între două capete de oraş într-un microbus pus în slujba transportului public de către o firmă privată. Am coborât în fiecare staţie (vreo 11) pentru a face loc la ieşire altor năpăstuiţi contribuabili. De fiecare îmi venea să nu mai urc, dar trebuia să ajung la destinaţie cât de repede, grăbitul de mine. Eram dezlegat la mâini, la picioare, dar captiv şi şifonat. Pentru a coborâ la Gara Internaţională trebuia să pleci de la mijlocul "conservei" cam de pe la Mall.
Am înţeles că stă să înceapă asfaltarea electorală, adică acele lucrări care se consumă pe trei sferturi în puţinul timp de până în alegeri şi restul în patru ani de după sau niciodată.
Da' de "curuleţ în gemuleţ, gemuleţ în curuleţ" din transportul în comun al unui oraş european când ne scapă edilitatea?
Cum aşi putea face să agăţ vreun funcţionar cu obraji de marţipan din Roznovanu, să îl plimb o zi (pe banii mei) cu maxi-taxi prin oraş?
Pentru mine, cetăţeanul care nu merge pe stadion, dar depinde uneori de transportul în comun, este vreo soluţie?
Vreau să-l ştiu pe nesimţitul care ne-a făcut asta, mie şi celor care erau cu mine în maşină; şi celorlaţi care erau în alte maşini.
Acum că s-au mai calmat minţile unora pot să spun şi eu ce cred despre ce a fost pe 24 Ianuarie. S-a politizat... Da, toate partidele prezente în Piaţă au făcut asta, mai mult sau mai puţin, în funcţie de cât a fost fiecare în stare, cred eu.
Înalţii demnitari au fost huiduiţi de către grupurile de membri de partid aflate în Piaţă ... Da, toţi au huiduit pe cine au crezut că merită, şi cred eu că nu e nimic rău în asta. De când preşedintele, sau premierul, sau primarul sunt scutiţi de huiduială. Nu cetăţenii trebuie să se abţină de la a huidui, ci politicienii de la a face acele lucruri care generează o astfel de antipatie.
Ca liberal ma simt mândru că Piaţa a fost galbenă şi mă gândesc că dacă acest lucru a stârnit atâtea comentarii (unele dintre ele transpirau greu a frustrare) înseamnă că a contat bine de tot.
Câţiva reprezentanţi, simpaizanţi şi "lustruitori" portocalii erau sideraţi de faptul că au fost aduşi liberali din judeţ pentru a-l huidui pe Traian Băsescu (Nu a fost adus nimeni, oamenii au fost chemaţi pentru a participa la Conferinţa Judeţeană a PNL. Mulţi dintre delegaţii la Conferinţă au venit cu însoţitori în piaţă fără nicio comandă de undeva.). Le amintesc acestora că, nu cu mult timp în urmă, mii de oameni fără interes sau habar de apartenenţă şi simpatie politică au fost plătiţi şi purtaţi prin mai multe pieţe publice din ţară ca să îl laude pe Traian Băsescu.
Manifestările din Piaţa Unirii nu au fost mai politizate decât în alţi ani. A fost o competiţie (de imagine) "care pe care". Toţi liderii politici ştiau că aşa va fi.
Nu mă defineşte întru-totul naivitatea, dar recunosc că în anumite privinţe speranţa exacerbată că se poate mult mai bine şi mult mai frumos decât atât şi acum şi aici îmi dă această slăbiciune. Nu de puţine ori ea mă costă dar, am hotărât să nu renunţ; e foarte comod să nu ai dezamăgiri...
Păcatul (al nu stiu cui) mă face să cred într-o lume şi mai ales într-o Românie fără teatru politic, regizorii şi actorii aferenţi precum îi avem pe cei de azi şi precum i-am avut pe cei de până acum (cam aceeaşi în toate timpurile de după "Sfânta Revoluţie", cum se exprima un personaj dintr-un celebru film recent).
Aceeaşi vulnerabilitate îmi spune că se poate o altfel de societate, mai cerebrală, mai verticală, mai atentă, mai puţin patetică, curajoasă, interesată de propriul destin, mai responsabilă, mult mai responsabilă ...
Şi dacă o astfel de natură socio-politică nu derivă de la sine, ma gândesc, luând o poziţie oarecum hamangiană şi naivă în acelaşi timp (dacă puteţi să vizulizaţi acea naivitate a speranţei tipică copilăriei), că ne-om găsi vreo câţiva care să începem să o contsruim.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
