Guvernul acesta ...

Nu ştim ce face guvernul acesta. Ce face el pentru noi. Pentru ei? Bănuim şi chiar zărim... Guvernul acesta caută macră sau, dacă macră nu mai este, măcar zgârci. Sau, măcar os poros. Ciolan tare, să ţină dinţii „treji” şi ocupaţi. Guvernul acesta transpirat de neputinţă, care nu dă drumu la niciun bulgăre de zăpadă... Guvernul acesta girat de Cotroceni şi de „70%”... Guvernul acesta, care nu îşi onorează promisiunile făcute profesorilor în campanie şi are şi nesimţirea să eludeze orice explicaţie sinceră a Minciunii pe care au proferat-o. Guvernul acesta în care doamna Undrea este ministru; Guvernul acesta în care domnul Boc este prim-ministru; Guvernul acesta în care domnul Stolojan a fost şi, imediat, nu a mai fost să fie prim-ministru. Guvernul acesta în care domnul Oprea a fost ministru la Interne, apoi nu a mai fost. În care domnul Nica a fost ministru la Interne, apoi nu a mai fost. În care domnul Dragnea nu a mai fost preşedinte al CJ Teleorman, a fost ministru la Interne ... continuarea pe Ziua de Iaşi

Pentru ce plătim taxă de vizitare la spitale?

Nu ştiu câţi dintre voi aţi mers, ca vizitatori, în ultima vreme pe la spitale. Nici nu vă doresc dar, dacă ajungeţi, o să vi se ceară o taxă de vizitare(!!!).
Mai explicit, dacă ai nevoia de a-ţi vedea o rudă, un prieten, o cunoştinţă, pe care soarta a trimis-o printre halate şi paturi albe, miros de cloramină şi formol, şi acest lucru se petrece în afara orelor de vizită, trebuie să plăteşti o taxă.
Nu-i înţeleg principiul în baza căruia funcţionează o astfel de taxă dar mi se pare abuzivă. Mi s-ar părea normal ca, în afar orelor de program să nu ţi se permită accesul în unitatea medicală pe argumentul că poţi tulbura actul medical, tratamentul pacienţilor, odihna lor etc. Da! Aşa nu m-ar deranja să nu fiu primit în vizită.
Şi, la toate spitalele pe la care am trecut te întâmpină niste „gealăi” de la o firmă de pază, costumaţi în bocanci militari, pantaloni largi, negri şi geacă de fâş vişină putredă şi, eventual, câte o tomfă la brâu, de parcă spitalul ar fi un club mixt de gangsteri şi manelişti – „pumnii mei minte nu are”. „Domnu’, domnu”! Unde mergeţi? Se plăteşte o taxă! Aţi sărit din program...” Măi, să-mi trag palme! Omul acela este făcut acolo un fel de şef. Are pe mână un chitanţier, un pix şi puterea de a te lăsa dincolo de poartă sau de barieră. El are în spate o clădire mare sau mică, în care sunt oameni bolnavi, suferinzi, muribunzi. El nu apără o construcţie, o gheretă, o turmă ci, poartă responsabilitatea unor destine fragile.  
Dar, să revenim - taxă pentru ce? Nu am venit la Zoo, la muzeu, la grădina botanică. Nu am venit să admir ceva unic, nu intru de plăcere iar, dacă vizita mea deranjează pe cineva trebuie să fiu oprit la intrare, nicidecum să mi se perceapă o taxă.

Bonusul vizitatorului (de blog şi de spital) ... ca să se cureţe la sufletu' lui, care este plin de nervi şi de tăciune, să asculte o megapiesă în interpretarea lu' fratele Maimuţă

Statul, o minte bolnavă şi criminală

Nu e nevoie să mai spună nimeni în ce fel de ţară trăim. De fapt, nimeni nu poate fi mai explicit decât fenomenologicul însuşi. Oricât de făţişă ar fi realitatea, nu putem explica în cuvinte ceea ce este cu adevărat şi se întâmplă în fiecare zi şi noapte în România. Aflăm în aceste zile despre un sistem plătit din banii noştri, care-i lasă pe criminali să ne omoare în voie. Taxe şi impozite grele sunt oprite din veniturile noastre, de către stat, sub argumentul, niciodată validat până acum, al costurilor bunăstării. Înţeleg că autostrăzile sunt greu de construit, civilizaţia, la fel, dar nu înţeleg când, statul, prind reprezentanţii săi, lasă moartea să circule liberă pe străzi. Pot să cred că un medic a fost corupt să emită un certificat fals. Pot să cred şi că un judecător a fost corupt să admită probe subţiri. Cred şi că un procuror a fost plătit să nu conteste aşa-zisul act de justiţie care puţea de la o poştă a scamatorie. Dar nu pot să admit că sistemul, acela pe care îl plătesc eu cu bani grei, nu mă ... continuarea pe Ziua de Iaşi

E perioadă de criză, investiţi inteligent!

Criza deja a iscat panică. E ca atunci când cineva află că are cancer pulmonar şi continuă să fumeze de stresul sfârşitului.Am învăţat că poate fi de prost gust să dai exemple proprii dar, trebuie să vă împărtăşesc ceva: nu mi-e frică de criză! Ce am de pierdut? Banii? Nu i-am avut niciodată! Puterea? Nu mai mult decât aceea de a mă ridica de la pământ, a mă scutura de praf şi a-mi continua drumul. Toate investiţiile pe care le-am făcut până acum, şi care îmi aduc „profit”, nu au presupus bani. Tocmai pentru că nu i-am avut. Da, dacă aş şti că cineva m-ar lăsa irevocabil fără prieteni, fără iubire, fără oamenii frumoşi pe care îi cunosc aş intra într-un fel de agonie, Drumul spre moarte m-are trage pe şina lui, aşa cum un macaz în gară trece trenul spre depou.Le fac o propunere celor care se tem de criză (nu am curajul să dau sfaturi): să investească în astfel de lucruri nepreţuite, pe care poţi să le ai fără bani. Pare idealist ceea ce spun? De ceva vreme lumea tot încearcă pragmatismul, şi iată unde s-a ajuns. Să încercăm şi idealismul! S-ar putea să vi se pară puţin exagerat dar, ce avem de pierdut? A nu se înţelege că văd în sărăcie o virtute sau am părerea că atunci când „încasezi” banul, dai, necondiţionat, bunătatea la schimb.O definiţie restrânsă dar total acceptată a inteligenţei spune că aceasta reprezintă capacitatea omului de a se adapta unor situaţii noi şi nefamiliare. Iată deci, criza aceasta reprezintă unul dintre marile teste de inteligenţă ale istoriei.Eu nu-mi doresc decât să ies din asta sănătos, cu spatele drept şi cu puterea şi motivaţia pentru a zâmbi frumos.

Joe Cocker feat. Brian May & Phil Collins - 2002


Ascultă aici şi varianta în primă audiţie, debutul lui Joe Cocker, Woodstock - 1969

Găsiţi cârtiţa!

Din ciclul <Î: "Puteţi să ne spuneţi cum arăta taxiul în care v-aţi pierdut actele?" R: "Da, era galben!">, voilla:
Portretul suspectului de la Braşov, care a jefuit o casă de amanet... sau de schimb valutar.Ce importanţă mai are? Grav e că au murit doi oameni.
Numai că eu ştiu vreo 10 bărbaţi (şi câteva femei) cărora, dacă le pui în cap o căciulă rusească riscă să îi ridice poliţia. Şi ce are la ochi? Ochelari de ăia pe care ţi-i pui ca să poţi dormi în avion?
Ăsta sigur aşa umblă pe stradă! Cred că l-am şi zărit pe fereastră acum câteva secunde. Glumeam! Nu vreau să duc autorităţile în eroare.

"Am greşit!"

Copiii, dar nu de puţine ori şi adulţii, testează disponibilitatea recompensatorie a celor de care depind, anticipând eşecul îndatoririlor asumate. Spre exemplu: „Păi, mamă, dacă nu iau 10 la teză, nici nu-mi mai trebuie să mă duc în excursie, de necaz!”. Cu toate că dorinţa, de fapt, nu piere, ba chiar se intensifică sub imperiul fricii de eşec, ei caută să obţină o încurajare, o certitudine că, până la urmă, li se va ierta neonorarea făgăduielii, că, cel puţin nu-i va certa nimeni.
Aşa a acţionat şi Traian Băsescu când a anunţat că nu va mai candida la prezidenţiale, în cazul în care Guvernul pe care l-a girat nu-şi îndeplineşte menirea promisă. Ca şi atitudine, situaţia e cât se poate de onestă, în aparenţă.
De la un anumit punct începem să ne îndepărtăm de caracterul pueril, naiv al condiţionării date şi ajungem ... continuarea pe Ziua de Iaşi

Citatul zilei, săptămânii, lunii, anului ... şi sperăm să nu devină mai mult de atât

"PSD este principalul nostru adversar si este inamicul numarul 1 al modernizarii Romaniei" Emil Boc, 7 nov 2008

Aşa e! Cine se aseamănă se adună.

Pretenţii

Vremea de afară şi cea de dinăuntru mă fac să-mi doresc şi mai abitir Primăvara.


Iată şi ...

Câteva pretenţii de primăvară


Vreau o livadă cu ciresi nebuni, stupi şi albine mute.
Vreau pământul sfârtecat de plug;
copiii ce se bucura desculţ.

Vreau inimi din petale,
cristale,
din râul dezgheţat.
Vreau un dovleac...,
să mi-l arunce-n cap, din joacă, un copil.
O vreau pe EA dezbracată, între flori,
şi mă vreau pe mine Zburător.
Vreau primul strop din apa ne-ncepută;

Vreau cântece de zei!
Vreau vulturi să culeagă pentru mine
hristoşii unor cruci abia-nflorite!


*** Cât de curând voi lansa un blog de poezie. Este o idee care mi-a venit acum câteva minute, când mi-am şi făcut contul pe blogspot. Se va numi Loc de Poezie

Vezi şi Este loc pentru puţină poezie?

Ce s-a întâmplat cu calmul englezesc?!?

CRIZA va bulversa până şi cele mai aşezate minţi. Şi nici eu nu mă simt prea bine ... :D

Să nu îndrăznim prea mult...

Mama ştie că nu trebuie să fie curioasă în ceea ce priveşte convorbirile mele telefonice şi corespondenţa, destinatarii mesajelor, în ce celulă vieţuiesc ei şi ce rost au pe lumea asta. Cu atât mai puţin vreau să-i las statului savoarea unei astfel de indiscreţii. Noua lege care reglementează regimul monitorizării convorbirilor telefonice, fie că se limitează ea numai la a consemna în catastife obscure identitatea apelantului şi a destinatarului, locul din care şi spre care se desfăşoară convorbirea, durata acesteia etc. este un abuz... continuarea pe Ziua de Iasi