Inundaţie

Sa aflu ca Veneţia e inundată, îmi da aceeaşi stare de amuzament cinic ca pentru primirea unei veşti de genul "România e plină de rahat".

Telectualii lui Base

Haideţi, veniţi, votaţi! De ce nu? Dacă merge şi Guţă cu toată familia lui (Minune, Salam, Bursuc, Vijelie, Puştiu ...). Oare care s-or aşeza primii la coadă, la urne? Ăştia sau ceilalţi - Patapievici, Ungureanu, Liiceanu ...

Şi merge de minune şi aia cu "Pumnii mei minte nu are!", dar nu-mi umplu blogu de manele.

A bad fuck...

A BAD FUCK IS A MISSED LOVE

Doare maestre, doare!

Doamnelor și domnilor:

Gheorghe Dinică!

Băselu prins descoperit pe ănlain?! II

basescu.ro de ieri s-a mutat pe .org

De ce ți-e frică, păsărică?

http://www.traianbasescu.org/

Băselu i-a supărat și pe masoni

Iată cât de supărați sunt masonii români pe președinte:

Băselu prins descoperit pe ănlain?!

Ce-o fi oare cu site-ul acesta: www.traianbasescu.ro

Ce ai făcut hakere de la PSD (bănuiesc)? L-ai clonat pe Băselu?! Aaaooooleeeeuuu!!!

Porcina, după modelul reţelelor sociale

Porcina se răspândeşte prin lume după modelul Facebook: dai add unui cunoscut, care are la rândul lui nişte cunoscuţi „infestaţi” care, la rândul lor, au alţi cunoscuţi cu porcină care vor şi ei Add.

*

Reţelele sociale nu au venit cu nimc nou – noţiunea de reţea, ci au norocul unui instrument foarte tare prin care pot funcţiona.

Nemuncitorii

Oamenii muncii, de la sate și orașe... plătiți din banii noștri

Să aveți poftă, băieți!

Și somn liniștit...

Grijă!

Un sfat util în ideea campaniei care stă să înceapă:

Radăcini lingvistice comune?

Cei de la Caţavencu au făcut o descoperire remarcabilă care, după părerea mea, naşte o teorie: originea comună a limbilor Română şi Finlandeză.

România Hallitus Pula

Această demonstraţie nu ar face decât să mai demonstreze o dată diferenţa de civilizaţie şi progres democratic şi spiritual dintre cele două neamuri: ceea ce pentru noi sună vulgar și indecent, are pentru ei valențe instituționale și serioase.

To-do list for Petrișor

Predarea mandatului de ofițer de securitate la o bancă (în şapte puncte):

Vineri seară, pierderea de vreme s-a numit Francesca

Filmul Francesca a avut marele noroc mediatic că a enervat pe cineva în Italia.

E o creaţie modestă, fără mari valenţe artistice, cu unele scene de umor "la tigaie", adică neelaborat, scene care pur şi simplu gâdilă, nu provoacă.

Pelicula are mari şanse să fie trecută la capitolul risipe. Prin scenariu plutesc clişee care nici măcar nu se leagă de la sine: interlopii, luzării (care se amestecă în afceri periculoase cu interlopii), fata care pleacă la muncă în Italia (cu autocarul) neştiind la ce se duce, homosexuali simpatici (funny gadgets) etc.

Pe scurt, nimic şarmant, profund, provocator, cu ţinte înalte. Totuşi, tipii care îi joacă pe interlopi au o prestaţie bună. În rest, multă frecţie.

Nu am altă experienţă în critică cinematografică, decât pe cea a oricărui cinefil, dar cred că asta e cea mai avizată opinie, a simplului privitor, care poate să aprecieze fără a implica în judecată alte variabile decât cele ale percepţiei, dacă filmul e bun sau prost. După părerea mea, e slab.

Pe lângă fond, am să mă refer la „formă”.

Organizarea a fost execrabilă. Am cumpărat bilete cu două zile înainte, pentru ora 21. Când am ajuns la cinema, eu şi alte zeci de persoane, am avut supriza să aflăm că reprezentaţia de la ora scrisă pe bilet e pentru purtătorii de invitaţie, noi având ocazia de a intra la film abia de la ora 23. Răspunsurile organizatorilor la această problemă eludau responsabilitatea bunului simţ. Pe un ton chiar revoltat în faţa celor care cereau explicaţii: „Nu ştiu frate! Noi am zis la casă că e de la 11, dar ei nu au înţeles. Trebuia să vă interesaţi şi voi, am pus şi hârtia asta în geam, pe care scrie clar!” De parcă angajata de la casă trăieşte cu mine în apartament, iar eu, de miercuri, când am cumpărat biletul, până vineri, nu am avut altceva de făcut decât să şterg cu privirea geamurile de la Victoria. Eu trebuia să prevăd şi să anticipez greşeala lor.

M-am întors la ora 23, am văzut filmul şi impresiile sunt după cum le povestesc. Dacă aş fi intrat la ora 21, aş fi avut altă părere despre film? Nu!

E viţeversa!

E furtună prin Guvern, pe la Cotroceni, se rup coaliţii, sunt alungaţi miniştri şi instalaţi alţii şi, surpriză... Leul se apreciază. Hrrrr!

S-a întors lumea cu fundul în sus, vă spun eu...

Tata Nelu ...

Ce-mi place mie la Ion Iliescu este că întotdeauna îşi găseşte cele mai potrivite cuvinte pentru a descrie o situaţie, un om etc.

Mulţi politicieni şi comentatori ar fi zis despre comportamentul lui Băsescu sau a lui Boc că este abuziv, exagerat, discreţionar şamd; Tata Nelu a folosit "samavolnic". Un cuvânt rotund, care produce un exces de salivă la rostire (de-ţi vine să scuipi), care-ţi umple gura de sacade lingvistice, un termen de "producţie" rusească (cum altfel?!).

La fel ca termenul "prostănac", tot de origine slavă şi el.

Plictiseală

Mă plictisește teribil această țară a incompetenței instituționalizate. Caragiale s-ar fi plictisit și el în scrierile sale reluând permanent aceleași metehne ale neamului ăsta de mediocri.

Numere vestimentare

Din ce în ce mai mulţi producători vestimentari pun numere pe haine. Tricouri, hanorace, jachete, pantaloni, chiloţi - 78, 84, 96, 22, 99...
A devenit dificil să găseşti un articol de îmbrăcăminte fără număr pe el. Zilele trecute am, renunţat la câteva cămăşi şi tricouri din pricina acestei manii de neînţeles. O fi un manifestarea unui complex a crizei financiare; un fel de invocare a spiritelor protectoare a numerelor?
Tocmai am terminat cartea lui Evgheni Zemiatin - "Noi". Zemiatin este un precursor al autorilor Aldous Huxley şi George Orwell ăn ceea ce priveşte "ditopia". "Noi" i-a influenţat pe aceştia pentru cărţile "Minunata lume nouă", respectiv "O mie nouă sute opt zeci şi partu".
La Zemiatin, locuitorii Statului Unic, datori acestuia cu Fericirea şi implicit obligaţi la Fericire, nu aveau nume, ci numere: D - 503, I - 330, o - 90, R - 13 etc.

Apel pentru un exerciţiu de voinţă eficient

Poate că ar trebui să nu lăsăm să iasă chiar cum vor ei. Din ce în ce mai accentuata tendinţă de absenteism la urne nu poate avea un rezultat sănătos. Ce să ne închipuim? Că ei suferă dacă nu venim să-i votăm? Oricâţi am fi, ei tot se aleg.
Un om deştept a spus, undeva în istorie, că pentru ca răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Aruncarea lehametii în faţa politicienilor e tot atât de eficientă precum toate înjurăturile şi blestemele pe care le primesc.
Să nu uităm că există câini de companie, bine crescuţi şi vagabonzi periculoşi. Primii se vor dezvolta pe măsură ce li se va asigura un mediu curat, hrană sănătoasă şi educaţie, devenind loiali şi ascultători la comenzile stăpânilor. Cei din a doua categorie se vor dezvolta şi înmulţi şi ei, dar pe măsură ce va creşte mizeria făcută de oameni; se vor hrăni cu resturi aruncate aiurea sau oferite neglijent, rămânând nişte animale imprevizibile, un pericol permanent. Putem avea nişte politicieni rezultat al preocupării şi implicării noastre civice, sau politicieni rezultat al neglijenţei şi jemanfişismului nostru.... continuarea pe Ziua de Iaşi

Gheorghe Nichita, într-o vizită fulger la Iaşi

Biroul de presă al Primăriei Iaşi a anunţat că într-o dată ce ne va fi anunţată aproape de eveniment, domnul Gheorge Nichita va efectua o vizită fulger în municipiul Iaşi pentru a-şi lua de acasă schimbruile de haine. Acest lucru are loc deoarece într-o dată anterioară, un funcţionar al primăriei, ce era însărcinat cu transportul valoroaselor veşminte către firma de curierat a încurcat valizele, trimiţănd în loc geamantanul cu problemele ce trebuie rezolvate în municipiu... continuare în Ziua de Iaşi

Crin Obama, Principele Obama, Mircea Obama ...

O nouă „familie” politică, transpartinică, se formează chiar în acest moment în România. „Obama” a devenit o modă de campanie, o etichetă de pus pe uşa partidelor sau, mai bine zis, tema unui concurs electoral, cu premiu în voturi, desfăşurat sub denumirea „Cine ne va fi Obama?”. American Dream a devenit pentru noi American Complex. Trăim, de câteva decenii, aceeaşi fixaţie imatură, o frustrare ridicolă, că nu am ajuns precum EI, americanii, deşi nimic din soarta celor două naţiuni nu a coincis vreodată. De ce nu avem justiţia lor, poliţia lor, legile lor, bursele lor, sistemul lor electoral şi, mai nou, Preşedintele Lor?
America şi-a luat Obama, vrem şi noi! ... continuarea pe Ziua de Iaşi

Atenţie, din IS 77 KFY se trage cu ouă!!!

In seara asta (24 aprilie 2009), în timp ce îmi efectuam obişnuita alergare pe pasarela din Alexandru, am fost atacat cu un ou :D. Un automobil marca Ford Focus, de culoare argintie, cu numărul de înmatriculare IS 77 KFY a încetinit în ritmul meu de alergare, pasagerul din partea dreaptă m-a întrebat în ce direcţie este gara, eu, de bună credinţă, binevoitor, i-am răspuns, el, fără să îmi pot explica gestul, a aruncat cu un ou (crud) în mine. În timp ce a accelerat am putut observa foarte bine detaliile de intentificare a automobilului. Mi-a fost martor un angajat al Ministerului de Interne (nu o spun pentru intimidare), aflat şi el în acelaşi exerciţiu fizic ca şi mine care, situându-se la doar câţiva metri în urma mea, mi-a mărturisit că respectivii au avut o tentativă de a descărca "cartuşul galinaceu" pe el. Probabil că statura sa, ceva mai robustă, i-a intimidat. :)
***
Cât de neted trebuie să fie creierul unui individ care face aşa ceva?! Mărturisesc că faza m-a amuzat. L-a amuzat mai puţin pe colegul de cca. 130 de kg de muşchi care, deşi nu a fost agresat fizic, a promis răzbunare. Pe mine nu mă interesează decât să ştie şi alţii care au obiceiul să iasă seara la alergat că nişte capete goale umblă cu o maşină argintie (IS 77 KFY - Ford Focus) prin oraş şi aruncă cu ouă în ei.
Băieţii care vă aflaţi în automobilul respectiv, mintea voastră netedă şi odihnită nu cunoaşte că, cine aruncă azi un ou, mâine îl va pierde şi pe al doilea!
Şi încă ceva, vorba unui prieten, Iaşul nu este un oraş mic, este un sat mai mare!

În curând, taxă pe impozit

Curând va veni vremea când guvernul "pedele minus pesede" va introduce impozitul pe impozit.
Adică, tu, întreprinzătorule, cetăţeanule, plăteşti vreun impozit? Fireşte că o faci, de mic copil. Păi,înseamnă că ai de unde, înseamnă că îţi merge! Te târăşti? Nu-i bine!
Vrei să scapi de orice povară fiscală? Daaaa! Atunci mori!
***
Se apropie două campanii, debitorii din cele trecute le latră guvernanţilor pe la uşi. De unde bani, dacă nu de la amărâţi, din impozitul forfetar, de exemplu?!

Domnule primar, v-am înjurat!

Cum se poate numi fenomenul care se întâmplă în oraşul nostru? Nici măcar nu încerc să dau variante de răspuns, să luminez fraza. Nu pot aşa, dintr-odată. Fenomenul e pe cât de evident, pe atât de complex. Într-una din zilele trecute mi-am propus să nu mai înjur. Prea mi se părea că aveam tendinţa de a emana fie în gând, fie cu glas ceva mai pronunţat, la tot pasul, cuvinte scabroase sau nu tocmai principiale. Nu se cuvine, mi-am spus. Jurământul mi-a fost zădărnicit la primul contact cu strada, cu „minunata” noastră cetate. Destinul meu de pieton a plasat între trotuarul pe care mă deplasam şi rotiţe nervoase ale unui automobil condus de un şofer grăbit (şi nesimţit) o groapă plină cu apă şi noroi.
Când deja te-ai întâlnit des cu astfel de situaţii, experienţa îşi arată utilitatea. Am prevăzut faza şi am anticipat traiectoria nămolului... continuarea pe Ziua de Iaşi

Zâmbetele şi nătărăii

E oare atât de simplu să-ţi dai seama ce înseamnă un zâmbet, ce exprimă el? De pildă, cum arată un zâmbet „complice”?
Bogdan Olteanu pare să aibă o aventură cu Alina Gorghiu pentru că a fost „surprins” zâmbindu-i complice acesteia. În primul rând, complicitatea poate avea ipostaze, nu neapărat sentimentale (mai ales când vorbim despre oameni politici).
Nu e treaba mea cât de adânc merge relaţia dintre cei doi, dacă este una colegială, de amiciţie, sentimentală. Mă gândesc doar că dintr-un zâmbet nu poţi face o teorie publică cu privire la reciprocitatea sentimentală dintre două pesoane. Nu e suficient.
Se poate întîmpla ca, om cu obligaţii, cu familie, cu relaţii fiind să faci păcatul de a zâmbi cuiva şi zâmbetul acela să i se pară unui frustrat, care scrie la gazetă, complice. Şi el nu are cum să ştie că un zâmbet, prin definiţia lui, trebuie să fie frumos, cald, dăruitor, duios, tandru (de vreme ce el le zâmbeşte colegelor şi amicelor lui doar când îl cuprinde erecţia, aşadar, poate nu foarte des). Şi te dă mocofanul, purulentul, acneicul, nătărăul la gazetă iar, de aici, ţi se pot întîmpla neplăceri.Deci, nu ai ciupit-o de fund, nu ai bagat nasul în decolteul ei, nu ai mângâiat-o pe picioare, nu ai sărutat-o după ureche, pe gât, nici măcar nu i-ai trimis bezele. Nu! I-ai zâmbit şi atât.

Şi atunci, de ce nu se scrie "Piţa"?!

Cum ar fi sunat o atestare documentară, într-o închipuită presă a vremii lui Ştefan, să zicem:

OBÂRŞIA

Cronica de fiecare zi a Curţii, 14 Cuptor, anul 6530 de la Facerea Lumii

Bureţii spurcaţi au mânjit Curtea lui Ştefan!
Asară, la curtea Măriei Sale Ştefan, or fost treziţi, în mare grabă, doctorii cei iscusiţi, de la Veneţia. Zarva a fost pricinuită de o pânticăraie cumplită care i-a cuprins laolaltă pe degustătorii, boierii şi boieroaicile veniţi la ospăţul pe care Măria Sa l-a dat în cinstea ultimei izbânzi împotriva turcilor. Ipak, pare-se că deranjul le-a fost stârnit mesenilor de bucate.După o de început cotrobăială pe care, de launloc cu paharnicul, sfetnicul de taină şi căpitanul gărzii Măriei Sale, doctorii l-au săvărşit, a ieşit învăţătura că pricina şade în bureţii folosiţi la prepararea preaiubitei noastre mâncări bătrâneşti, Pizza, „anafura de frupt a strămoşilor care ne-au salvat neamul de la atârnarea de cotropitori”, cum a descris-o cronicarul Ureche, într-o isprăvnicie literară de curând săvârşită .Preparatorul bucatelor Măriei Sale era să plătească cu capul pentru asta, fiind izbăvit de spiţerul de taină al Domnitorului care spune că bureţii de anul acesta nu se pot deosebi între ei, cei sănătoşii de cei parşiviţi, nu se ştie din ce pricină. Ipak, dregătorul a mai transmis prostimii să se ferească ca de Satana de la a mânca bureţi, până nu se va şti că s-a isprăvit cu blestemul. Boierii s-au ales mai mult cu spaima şi usturimea frunzei de brusture care a rămas după nenumăratele ieşiri ale domniilor lor, ei fiind amu izbăviţi de orice primejdie. Mai cu bătaie de cap a fost pentru dregătorime, care, cu mic cu mare, în toiul nopţii, a ieşit la curăţat podeaua, pereţii încăperii de ospăţ şi ţoalele cele dăruite de Sultan în căutarea prieteniei Măriei Sale.

Cred ca meritam, eu si prieteniui mei, o masa pentru publicitatea gratuita.

Fara piţa!

Ar fi interesant

Mi-ar plăcea să văd o confruntare electorală între Crin Antonescu şi Sorin Oprescu. Ambii ştiu să fie delicaţi, dar fermi. Ambii au şarmul şi carisma marilor lideri, până la proba dezamăgirii. Sa vedem daca Sorin Oprescu va decide să intre în cursa pentru Cotroceni. Si pentru PSD ar insemna o schimbare.
În faţa celor doi, acest boylover de mahala numit Traian Băsescu, care le zice mai ceva ca „pupa-m-ai în cur”, care te umple de flegme pe tine, măi găozarule şi ţigancă împuţită, ar rămâne un mucos obraznic ieşit la cerşit.
Ar fi interesant ...

Sfârşit de copilărie pentru răsfăţatul Oprea ... sau cum s-a stins o stea de cinema

Ca o călătorie prin deşert, care devine din safari „drumul oaselor”, trebuie să fie viaţa politică a domnului Oprea. Plecat pe acest drum ca un mânz de rasă fină, adus în fruntea liberalilor ieşeni ca să dea un aer intelectual filialei, unde se putea desfăta în toane de fată mare, domnul Oprea a nimerit acum într-un partid unde trebuie să înghită apucăturile oricărui „pater familias”. „Nunta” şi noaptea ei au fost fantastice. Uniunea în faţa Electoratului s-a promis trainică şi prolifică, după un divorţ cu scandal, din care toţi îl scoteau pe mire un căpcăun care atentează bădărăneşte şi stângaci la eroticul sublim al unei dame fine.Mare împlinire mesianică părea să i se întrezărească politicii bahluiene şi urbei în care se manifestă atunci când profesorul Oprea a fost anunţat candidatul PD-L la Primărie. Jurnalişti, reporteri şi fotoreporteri, patroni de presă, intelectuali, oameni de afaceri, politicieni... continuarea pe Ziua de Iasi

Guvernul acesta ...

Nu ştim ce face guvernul acesta. Ce face el pentru noi. Pentru ei? Bănuim şi chiar zărim... Guvernul acesta caută macră sau, dacă macră nu mai este, măcar zgârci. Sau, măcar os poros. Ciolan tare, să ţină dinţii „treji” şi ocupaţi. Guvernul acesta transpirat de neputinţă, care nu dă drumu la niciun bulgăre de zăpadă... Guvernul acesta girat de Cotroceni şi de „70%”... Guvernul acesta, care nu îşi onorează promisiunile făcute profesorilor în campanie şi are şi nesimţirea să eludeze orice explicaţie sinceră a Minciunii pe care au proferat-o. Guvernul acesta în care doamna Undrea este ministru; Guvernul acesta în care domnul Boc este prim-ministru; Guvernul acesta în care domnul Stolojan a fost şi, imediat, nu a mai fost să fie prim-ministru. Guvernul acesta în care domnul Oprea a fost ministru la Interne, apoi nu a mai fost. În care domnul Nica a fost ministru la Interne, apoi nu a mai fost. În care domnul Dragnea nu a mai fost preşedinte al CJ Teleorman, a fost ministru la Interne ... continuarea pe Ziua de Iaşi

Pentru ce plătim taxă de vizitare la spitale?

Nu ştiu câţi dintre voi aţi mers, ca vizitatori, în ultima vreme pe la spitale. Nici nu vă doresc dar, dacă ajungeţi, o să vi se ceară o taxă de vizitare(!!!).
Mai explicit, dacă ai nevoia de a-ţi vedea o rudă, un prieten, o cunoştinţă, pe care soarta a trimis-o printre halate şi paturi albe, miros de cloramină şi formol, şi acest lucru se petrece în afara orelor de vizită, trebuie să plăteşti o taxă.
Nu-i înţeleg principiul în baza căruia funcţionează o astfel de taxă dar mi se pare abuzivă. Mi s-ar părea normal ca, în afar orelor de program să nu ţi se permită accesul în unitatea medicală pe argumentul că poţi tulbura actul medical, tratamentul pacienţilor, odihna lor etc. Da! Aşa nu m-ar deranja să nu fiu primit în vizită.
Şi, la toate spitalele pe la care am trecut te întâmpină niste „gealăi” de la o firmă de pază, costumaţi în bocanci militari, pantaloni largi, negri şi geacă de fâş vişină putredă şi, eventual, câte o tomfă la brâu, de parcă spitalul ar fi un club mixt de gangsteri şi manelişti – „pumnii mei minte nu are”. „Domnu’, domnu”! Unde mergeţi? Se plăteşte o taxă! Aţi sărit din program...” Măi, să-mi trag palme! Omul acela este făcut acolo un fel de şef. Are pe mână un chitanţier, un pix şi puterea de a te lăsa dincolo de poartă sau de barieră. El are în spate o clădire mare sau mică, în care sunt oameni bolnavi, suferinzi, muribunzi. El nu apără o construcţie, o gheretă, o turmă ci, poartă responsabilitatea unor destine fragile.  
Dar, să revenim - taxă pentru ce? Nu am venit la Zoo, la muzeu, la grădina botanică. Nu am venit să admir ceva unic, nu intru de plăcere iar, dacă vizita mea deranjează pe cineva trebuie să fiu oprit la intrare, nicidecum să mi se perceapă o taxă.

Bonusul vizitatorului (de blog şi de spital) ... ca să se cureţe la sufletu' lui, care este plin de nervi şi de tăciune, să asculte o megapiesă în interpretarea lu' fratele Maimuţă

Statul, o minte bolnavă şi criminală

Nu e nevoie să mai spună nimeni în ce fel de ţară trăim. De fapt, nimeni nu poate fi mai explicit decât fenomenologicul însuşi. Oricât de făţişă ar fi realitatea, nu putem explica în cuvinte ceea ce este cu adevărat şi se întâmplă în fiecare zi şi noapte în România. Aflăm în aceste zile despre un sistem plătit din banii noştri, care-i lasă pe criminali să ne omoare în voie. Taxe şi impozite grele sunt oprite din veniturile noastre, de către stat, sub argumentul, niciodată validat până acum, al costurilor bunăstării. Înţeleg că autostrăzile sunt greu de construit, civilizaţia, la fel, dar nu înţeleg când, statul, prind reprezentanţii săi, lasă moartea să circule liberă pe străzi. Pot să cred că un medic a fost corupt să emită un certificat fals. Pot să cred şi că un judecător a fost corupt să admită probe subţiri. Cred şi că un procuror a fost plătit să nu conteste aşa-zisul act de justiţie care puţea de la o poştă a scamatorie. Dar nu pot să admit că sistemul, acela pe care îl plătesc eu cu bani grei, nu mă ... continuarea pe Ziua de Iaşi

E perioadă de criză, investiţi inteligent!

Criza deja a iscat panică. E ca atunci când cineva află că are cancer pulmonar şi continuă să fumeze de stresul sfârşitului.Am învăţat că poate fi de prost gust să dai exemple proprii dar, trebuie să vă împărtăşesc ceva: nu mi-e frică de criză! Ce am de pierdut? Banii? Nu i-am avut niciodată! Puterea? Nu mai mult decât aceea de a mă ridica de la pământ, a mă scutura de praf şi a-mi continua drumul. Toate investiţiile pe care le-am făcut până acum, şi care îmi aduc „profit”, nu au presupus bani. Tocmai pentru că nu i-am avut. Da, dacă aş şti că cineva m-ar lăsa irevocabil fără prieteni, fără iubire, fără oamenii frumoşi pe care îi cunosc aş intra într-un fel de agonie, Drumul spre moarte m-are trage pe şina lui, aşa cum un macaz în gară trece trenul spre depou.Le fac o propunere celor care se tem de criză (nu am curajul să dau sfaturi): să investească în astfel de lucruri nepreţuite, pe care poţi să le ai fără bani. Pare idealist ceea ce spun? De ceva vreme lumea tot încearcă pragmatismul, şi iată unde s-a ajuns. Să încercăm şi idealismul! S-ar putea să vi se pară puţin exagerat dar, ce avem de pierdut? A nu se înţelege că văd în sărăcie o virtute sau am părerea că atunci când „încasezi” banul, dai, necondiţionat, bunătatea la schimb.O definiţie restrânsă dar total acceptată a inteligenţei spune că aceasta reprezintă capacitatea omului de a se adapta unor situaţii noi şi nefamiliare. Iată deci, criza aceasta reprezintă unul dintre marile teste de inteligenţă ale istoriei.Eu nu-mi doresc decât să ies din asta sănătos, cu spatele drept şi cu puterea şi motivaţia pentru a zâmbi frumos.

Joe Cocker feat. Brian May & Phil Collins - 2002


Ascultă aici şi varianta în primă audiţie, debutul lui Joe Cocker, Woodstock - 1969

Găsiţi cârtiţa!

Din ciclul <Î: "Puteţi să ne spuneţi cum arăta taxiul în care v-aţi pierdut actele?" R: "Da, era galben!">, voilla:
Portretul suspectului de la Braşov, care a jefuit o casă de amanet... sau de schimb valutar.Ce importanţă mai are? Grav e că au murit doi oameni.
Numai că eu ştiu vreo 10 bărbaţi (şi câteva femei) cărora, dacă le pui în cap o căciulă rusească riscă să îi ridice poliţia. Şi ce are la ochi? Ochelari de ăia pe care ţi-i pui ca să poţi dormi în avion?
Ăsta sigur aşa umblă pe stradă! Cred că l-am şi zărit pe fereastră acum câteva secunde. Glumeam! Nu vreau să duc autorităţile în eroare.

"Am greşit!"

Copiii, dar nu de puţine ori şi adulţii, testează disponibilitatea recompensatorie a celor de care depind, anticipând eşecul îndatoririlor asumate. Spre exemplu: „Păi, mamă, dacă nu iau 10 la teză, nici nu-mi mai trebuie să mă duc în excursie, de necaz!”. Cu toate că dorinţa, de fapt, nu piere, ba chiar se intensifică sub imperiul fricii de eşec, ei caută să obţină o încurajare, o certitudine că, până la urmă, li se va ierta neonorarea făgăduielii, că, cel puţin nu-i va certa nimeni.
Aşa a acţionat şi Traian Băsescu când a anunţat că nu va mai candida la prezidenţiale, în cazul în care Guvernul pe care l-a girat nu-şi îndeplineşte menirea promisă. Ca şi atitudine, situaţia e cât se poate de onestă, în aparenţă.
De la un anumit punct începem să ne îndepărtăm de caracterul pueril, naiv al condiţionării date şi ajungem ... continuarea pe Ziua de Iaşi

Citatul zilei, săptămânii, lunii, anului ... şi sperăm să nu devină mai mult de atât

"PSD este principalul nostru adversar si este inamicul numarul 1 al modernizarii Romaniei" Emil Boc, 7 nov 2008

Aşa e! Cine se aseamănă se adună.

Pretenţii

Vremea de afară şi cea de dinăuntru mă fac să-mi doresc şi mai abitir Primăvara.


Iată şi ...

Câteva pretenţii de primăvară


Vreau o livadă cu ciresi nebuni, stupi şi albine mute.
Vreau pământul sfârtecat de plug;
copiii ce se bucura desculţ.

Vreau inimi din petale,
cristale,
din râul dezgheţat.
Vreau un dovleac...,
să mi-l arunce-n cap, din joacă, un copil.
O vreau pe EA dezbracată, între flori,
şi mă vreau pe mine Zburător.
Vreau primul strop din apa ne-ncepută;

Vreau cântece de zei!
Vreau vulturi să culeagă pentru mine
hristoşii unor cruci abia-nflorite!


*** Cât de curând voi lansa un blog de poezie. Este o idee care mi-a venit acum câteva minute, când mi-am şi făcut contul pe blogspot. Se va numi Loc de Poezie

Vezi şi Este loc pentru puţină poezie?

Ce s-a întâmplat cu calmul englezesc?!?

CRIZA va bulversa până şi cele mai aşezate minţi. Şi nici eu nu mă simt prea bine ... :D

Să nu îndrăznim prea mult...

Mama ştie că nu trebuie să fie curioasă în ceea ce priveşte convorbirile mele telefonice şi corespondenţa, destinatarii mesajelor, în ce celulă vieţuiesc ei şi ce rost au pe lumea asta. Cu atât mai puţin vreau să-i las statului savoarea unei astfel de indiscreţii. Noua lege care reglementează regimul monitorizării convorbirilor telefonice, fie că se limitează ea numai la a consemna în catastife obscure identitatea apelantului şi a destinatarului, locul din care şi spre care se desfăşoară convorbirea, durata acesteia etc. este un abuz... continuarea pe Ziua de Iasi

FOTO "Tienes cojones cabron!"

Mi-a zis cumnată'meu: "Vrei să vezi ce dezastru e la Madrid?"
M-am gândit că tocmai ce au sărbătorit spaniolii Regii Magi, pe 6 ianuarie ( o sărbătoare pe care ei o considereră chiar mai importantă decât Crăciunul), şi au lăsat în urmă confetii pe străzi, sticle goale de spumant, ambalaje etc.
Nu, nici vorbă. A dat o ninsoare cum nu a văzut neam de neamul Madridului. Aeroportul Barajas s-a închis. Şoferii şi-au abandonat maşinile pe autostradă, mulţi dintre ei nu pentru că s-au împotmolit, ci din teama de a conduce mai departe (la ei nu există noţiunea de anvelope de iarnă). Alţii nici nu au avut curajul să iasă din casă. Pe copiii spanioli i-a încercat mai întâi teama necunoscutului alb, apoi şi-au aruncat inhibiţiile şi au ieşit la bulgăreală, urmând exemplul copiilor români, care se jucau şi strigau că-i ca acasă.
Cumnatu' a luat în drumul spre casă doi şoferi care şi-au abandonat automobilele pe marginea drumului. Când au văzut acul kilometrajului la 60 km/h au exclamat: " Tienes cojones cabron!"
Iar, când li s-a explicat că în România astfel de situaţii sunt frecvente, pe timp de iarnă, a venit altă exclamaţie: "No me jodas tio!", care poate fi tradus ca un fel de "Vai, să-mi bag ...!".

Cumnatu': "Am oprit maşina, am coborât, cu toate că nu e legal, şi m-am apucat să fotografiez autostrada pustie. Eram singur!"

Muntele si Abisul

Alb, alb, alb, infricosator de alb...
Caraimanul - Monumentul Eroilor
Nori si stanca - toate albe
Ce sa fie acolo?
Curiozitate...
Nori si stanca
Da, nori si stanca... Abisul
...
cautand Ceva
Oare unde se termina?

?
Fara vreun gand suicidar ma intrebam daca nu cumva nevazutul de dincolo era, in fapt, ceea ce stiam eu ca este - oamenii cu orasele lor, turisti, automobilele ce se inghesuie pe DN1 spre statiunile de pe Valea Prahovei. Ma intrebam daca acolo nu sunt toate implinirile mele, tot ceea ce imi lipseste, tot ceea ce vreau... Da, acolo erau toate!
...
...

Spre Abis, pe jos, cu rabdare ...

***

Platou "Babele", traseu Babele - Monumentul Eroilor, 1'30'' - 02 ianuarie 2009