"Intră tu Boc, că pe mine mă bufneşte plânsul!"

Visul domnului Stolojan de a fi prim-ministru, într-o altă epocă decât cea fesenistă, a eşuat în obsesiile mentorului său de până mai ieri. Pe fostul liberal (din ce în ce mai apolitic de aici încolo) l-a deranjat, cel puţin în egală măsură cu faptul că va trebui să facă guvern cu PSD-ul, că va fi un premier sub sforile lui Băsescu. Cei doi se cunosc destul de bine, încât Theodor Stolojan să-şi dea seama că ar fi riscat intrarea într-o perioadă a compromisurilor politice şi personale greu de tolerat. Şi asta pentru ce? Pentru un om care sub imperiul furiei şi-a acuzat partidul crescut la sân de lipsă de valori?!
...
Continuarea la
http://www.ziuadeiasi.com.ro/Local/3551-Intr-Boc-mine-bufnete-plnsul.html

Se intampla ceva in PD-L!

Desemnarea lui Boc premier e o decizie care echivaleaza cu desemnarea Elenei Udrea in aceeasi functie. Nu are ratioune, mai ales ca Basescu insusi a spus ca nu vrea sa vada primari si presedinti de CJ in guvern. La fel, ma intreb de ce Blaga sau Videanu, persoane care ar avea o mult mai mare autoritate in executivul bicolor, decat primarul Clujului nu au fost bagati in seama pentru aceasta functie. Este clar ca numai o parte a PD-L-ului a facut protocol cu o alta parte din PSD.
Oricum, nu vad unde ar ajunge cariera politica a lui Stolojan dupa acest gest. Nici functia de sef de scara de bloc nu ar fi una care sa o poata tine daca, un locatar care nu intelege calculul facturii la intretinere s-ar rasti la el.
Si, cu cat o fi mai tanar Boc decat Stolojan? Cel putin, nu arata mai multa tinerete.

Este loc pentru puţină poezie?

E un decembrie stupid, monoton, lacunar. Un decembrie căruia îi lipseşte prea mult ca să îl aştept pe Moşu cu speranţă. Fara zapadă, fără multe; un decembrie al crizei, asa cum mi-e teamă că vor mai fi multe decembrii de acum înainte.
Mi s-a facut dor, dar un dor dement, de poezie. Am descoperit printre amintiri niste versuri pe care m-am gandit sa nu le las numai pentru mine.
Da! Sunt de dragoste. Nu de politică, nu despre buzunare goale, nu despre guverne.
DE DRAGOSTE!

Iată-le:

Părinţii denaturaţi ai timpului

Timpul se răzvrăteşte!
Şi doar ştii că tremura de frica noastră
atunci când, trimis la colţ ne privea gleznele încrucişate,
atunci când, lipsit de atenţie ne mirosea sudoarea,
al cărei parfum îi era otravă.

Trupul tău, care a înrămurit în mine,
de mă atinge acum pe dinăuntru pe pleaope
şi mă face să picur,
îl înfricoşa atât de mult încât
Tic – tac, tic – tac devenea un plâns de copil...
Un plâns căruia nu ne lăsam emoţia pradă,
căci emoţia era ferecată,
spre nefinitul nostru consum.
Eram parcă doi părinţi denaturaţi, dar fericiţi,
cei doi părinţi ai timpului.

Acum, copilul frustrat a prins putere şi ne urâşte.
Atenţie! Ne pândeşte, cu gândul să ne scoată unul dintr-altul,
să ne desperecheze amintirile fiecăruia,
pentru a ne face nefericiţi în parte.
Şi nu uita, timpul s-a luat cu uitarea,
dând să fure împreună neîchipuita noastră stare.

Şi dacă bănuiam că are atâta putere...
L-aş fi lovit până la moarte de coapsele tale
aşa cum tu mi-ai zdrobit nefericirea între buze.
L-aş fi ucis pentru noi doi,
de Nimeni, văzându-ne, nu l-ar mai fi născut vreodată.

De ce a fost demis Cristian Adomniţei (Pamflet)

Ne întrebăm dacă Tăriceanu va mai participa la nunta lui Cristian Adomniţei, în condiţiile în care tocmai ce l-a demis.
Am hotărât că sunt şanse ca premierul să îşi facă apariţia la petrecere şi, totodată pot presupune şi motivul real al gestului lui Tăriceanu: gelozia.
În fine, în scenariul pe care îl am în cap (bolnav capul, de acord)Călin Popescu Tăriceanu vă păşi în sala restaurantului, îi va şopti ceva la ureche şefului de orchestră, va lua microfonul încălzit de Camelia Spătaru şi va cânta, acompaniat de muzicanţi:

Ascultaţi cu răbdare




AM VENIT LA NUNTA TA
Asculta mai multe audio Muzica »

Justin Hayward - Forever Autumn

Povestea cu drobul de sare

... în crunta-i posibilitate de a se desfăşura

Domnule Primar Nichita,

Să luăm o ipoteză:
Să presupunem, de exemplu, că este ora 07 dimineaţa şi, în apartamentul unei familii din cartierul Alexandru cel Bun (zona Zimbru), un drob de sare, cam de mărimea capului dumneavoastră, pică în landoul unui copil, strivindu-i ţeasta. Fireşte că mama va suna urgent la serviciul de ambulanţă cerând disperată ajutor.
Nu mai devreme de 07 şi 20 ( ca să vedeţi că nu optimismul îmi lipseşte) ajunge salvarea. Medicii acordă primul ajutor şi decid transportarea de urgenţă - atenţie!!! !URGENŢĂ! - a micului pacient, încă în viaţă, la spital. Este ora 07 şi 25 de minute şi speciala medicală porneşte din faţa scării. Cam pe unde era fosta Berărie "Zimbru" şoferul vede că pe sensul de acces spre Centru (acolo unde sunt mai toate spitalele) maşinile mici, mari, tramvaiele, autobuzele şi microbuzele staţionează bară la bară. Aşa cum este şi normal, cu sirenele şi luminile de avertizare pornite, încearcă varianta contra-sens. De acolo însă vin alte agregate asemănătoare, blocând accesul ambulanţei şi şansa la viaţă a micuţului.
Momentul fix în care ipotetic ne plasăm înseamnă ora 07:30. Bănuiesc că la o astfel de oră dumneavoastră coborâţi mult mai lejer de la vila dumneavoastră din Copou răsfoind, în maşina de serviciu, ziarele pe care şoferul are comandă a vi le cumpăra în fiecare dimineaţă (e o bănuială că aşa se întâmplă şi nu încercam nici măcar să fiu ironic).
Peste cinci minute, în care pruncul se zbate, cu fărâma de experienţă pe care o are, să reapuce drumul spre viaţă, salvarea este în dreptul Complexului Minerva. De aici traficul devine ca drumul spre iad: haotic şi înghesuit cu mitocani.
Chiar dacă vorbim despre o specială de urgenţe, aflată în alertă, nu cred că şansa de a se afla la baza podului îi revine mai devreme de ora 8 fără 20. Să presupunem că ăla micu e un luptător şi că el încă mai trăieşte, au trecut totuşi 40 de minute de la intrarea în gravitaţie, fix pe direcţia în care se afla capul său, a nenorocitului de drob de sare.
Scurtăm povestea. Încă 5 sau chiar 10 minute pănă când ambulanţa trece podul, şi alte 10 până la spital (cel mai probabil la Neurochirurgie în Tătăraşi). Total: o oră.
La Unitatea de Primire Urgenţe medicul de gardă constată decesul.
În curtea unităţii sanitare medicul de pe salvare îi explică mamei aflate în stare de şoc: "Dacă avea noroc cu traficul din Alexandru scăpa. Îmi pare rău, am şi eu copil acasă, ne-am dat toată silinţa, dar ... traficul, lucrări, aglomeraţie..."

***
Nimic de spus domnule primar, Iaşul are nevoie şi de poduri consolidate şi de linii noi de tramvai. Însă, Iaşul mai are nevoie şi de un plan de trafic coroborat cu planul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii. Nu am să vă ascund părerea mea sinceră, cum că, în fapt, Iaşul are nevoie de un alt primar.

Nu ne dorim ca o astfel de poveste să se întâmple dar, de când ne punem noi cu soarta? Dacă sunteţi de părere că nu o veţi citi într-unul dintre ziarele pe care le răsfoiţi în drum spre birou, dimineaţa, atunci puteţi să dormiţi liniştit! Eu nu sunt prăpăstios însă vă avertizez că se poate întâmpla.

Şi oamenii politici au dreptul la sex oral!

"ŞOC: PSD cutremurat de un film porno misterios" Aşa sună ştirea pe care am citit-o azi de diminează în ediţia on-line a unui săptămânal local. După nu prea multe căutări am găsit postat pe un blog şi materialul acuzator. Da... personajul din imagini seamănă izbitor de bine cu femeia politică social-democrată despre care se vorbeşte.
Mă scârbesc astfel de ştiri, nu din pricina personajelor ci din cauza lejerităţii cu care un act intim ajunge public. Ana Birchall este om politic, dar până la a fi asta ea este o femeie obişnuită care are dorinţe, pasiuni, slăbiciuni, plăceri, vicii - spune-ţi-le cum vreţi - şi în consecinţă are dreptul şi la sex oral.
În măsura în care femeia din film este una şi aceeaşi cu Ana Birchall, pesedista, nu am a o judeca pentru felul în care face sex oral deoarece singura postură în care mă interesează este cea de om politic.
Nu mă interesează preferinţele oamenilor politici în materie de sex, dar mă scârbeşte bădărânia unora în a face publică viaţa intimă a lor şi mai ales a partenerilor sexuali.
Aşa că, oricare ar fi realitatea, decât să excludem din viaţa publică pe oamenii politici care mai au şi obiceiul de a practica sexul (de orice fel) mai bine îi împuşcăm pe bădăranii care îşi fac faimă sau avantaje dezvăluind astfel de intimităţi.
Am un mesaj pentru animalul (bănuiesc că este vorba de un bărbat) care a făcut această publicicitate: Să-ţi moară la intrare măi lăbarule!

O menţiune: Stimată doamnă (dacă dumneavoastră sunteţi personajul din imagini) în măsura în care actul a fost filmat cu ştirea dumneavoastră atunci aveţi o mare parte din vină.

Abdul, brobleme vrate?

Să fie oare o problemă religioasă sau simplă invidie? Am găsit acest mesaj scris pe balustrada unui podeţ dintr-un sat depărtat al judeţului. Fireşte că în spatele acestor slove există şi o poveste pe care însă nu am apucat să o dibui. Cel mai probabil ea se referă la un personaj care nu se poate mulţumi cu conjugalitatea oferită de consoarta legitimă şi a mai căutat, şi găsit, alte surse de plăcere şi romantism ... să zicem. Restul satului, sau poate doar unii rătăciţi prin mulţime, sau un bârfitor oarecare, invidios... în fine, unii consăteni au hotărât să-l supună oprobiului public, într-o formă mai puţin directă, mai întâi poreclindu-l „musulman” şi apoi dezvăluindu-i orientarea spre bigamie, cu vopsea neagră, pe o balustradă. Fireşte că tot satul ştie despre cine e vorba iar dacă nu, poate lesne afla oricine, căci uliţele sunt grăitoare; eu nu am avut însă răgaz. Şi „Jos” unde? În flăcările Iadului? Sau, de unde anume „jos”? O fi vreun lider contestat din cauza imoralităţii actelor sale, sau asta să fie un pretext? Pănă la urmă problema nu constă în „orientarea” religioasă (ceea ce e bine), ci în faptul că pătimeşte într-ale cărnii cu două femei, sau... cu una în plus. Autorul „caligrafiei” se putea rezuma la a scrie doar „Jos musulmanu’!”. Dar nu, problema e că are două. Şi poate că una dintre ele trebuia să fie chiar a lui, a autorului. Curaj prea mult nu cred să fia avut cel care a scris. Aşa cred! Spun asta pentru că eu aşi fi scris-o direct pe gardul blamatului. A nu se înţelege că îmi laud curajul sau că mă ocup cu astfel de treburi, dar aşa mi s-ar fi părut logic: cu eticheta pe borcan. Când mă voi întoarce în satul cu pricina am să caut să aflu mai multe.

Alta melodie, aceeaşi Ana, o poveste asemanătoare

Ii mulţumesc celei cu id-ul ibibianca pentru postarea de pe youtube. Versurile îmi aparţin de această dată, Ana le-a cules şi a compus melodia "de capul ei", fapt pentru care îi mulţumesc.Promitem să venim şi cu alte noutăţi cît de curând posibil.

***

Versurile au fost scrise acum vreo opt ani, când eram în liceu. În forma lor de bază nu reprezintă un tot. Sunt bucăţi din mai multe - cu îndrăzneală le zic -poezii din vremea unei adolescenţe întârziate care nici până azi nu s-a stins. Nu îmi închipuiam la acea vreme că vor ajunge să fie cântate pe scena celui mai mare festival de folk din România, iar pentru asta mai am a mulţumi cuiva în afară de Ana ...

Versurile au fost puse cap la cap de ana, arenjate, periate, cizelate etc.

Vă mulţumim tuturor pentru mesaje!

****

Sincer să fiu nici nu ştiu cum se numeşte melodia asta... Poate s-a gîndit Ana la ceva. Am să o întreb.

Ana Maria Bordean - Cântec fără nume

Ana-Maria bordean
Asculta mai multe audio Muzica »

Ana Maria imi este prietenă. Vă puteţi lămuri în privinţa talentului ei ascultând această piesă. Anul acesta a cantat la Folk You!, unde a facut o impresie foarte bună.
Luati de ascultati si va bucurati sufletul!
Grija celor cu tristeţi sentimentale acute, s-ar putea ca rănile să intre în sângerare abundentă. Dar cine mai suferă azi din dragoste?...
Specific că la versuri şi-au adus contribuţia mai mulţi, cu vreo opt ani în urmă, iar printre ei mă număr şi eu, într-o mică măsură.

Un fel de explicatie

Absenţa şi tăcerea îndelungate îmi sunt caracteristice. De obicei, nu numai acum că mă refer la blog. Sunt conştient că nu mulţi îmi duc lipsa în astfel de momente, iar cei care o fac îşi revin uşor şi repede. Şi e mai bine aşa. Pentru toată lumea. Fireşte că dacă aş şti că pricinuiesc astfel vreo suferinţă reală alta mi-ar fi atitudinea... poate.
Altceva vroiam să spun. Nu m-am lăsat de scris pe blog, dar nici nu am avut prea multă inspiraţie în ultima vreme. Nu am fost nici în vacanţe, ca să pun Anzii pe site, nici nu am întâlnit oameni noi şi fenomenali, nici nu mi s-a mai arătat ceva care să-mi umede privirea de emoţie.
Da! Asta vroiam să ştiţi, nu am dispărut, am fost doar absent.

Despre moarte, acolo unde s-a născut Veşnicia

Frunţile în care a adormit de multe ori timpul, mânile care miros a zămislire de zei, pleoape grele, care păzesc fericirea strânsă ca aurul.

Mi-s dragi, de nu ştiu cum să-i mai iubesc...
Bunicul a rămas cu un singur dinte ce se zgârâie de marginea interioară a buzei, ceea ce-l face puţin sâsâit şi chiar peltic. Mă amuză drăgălăşenia cu care încearcă să-şi ascundă defectul, dar totodată tâmplele îmi apasă pe ochi şi îmi vine să plâng.
“Tot frumos e în oraş măi Sever…?” “Tot frumos bunicule!” Mie nu-mi place deloc dar, să ştiu că mint de Dumnezeu, nu vreau să le dau nici o dezamăgire.
“Când va veni la mine, va veni direct cu lumânare…”
“Cum să zici aşa ceva bunică?”
“Parcă greu e!? M-am întâlnit într-o seară cu Maria lu’ Moraru. Mi-a spus despre fii’su, care e beţiv şi o chinuie. A doua zi, dis-de-dimineaţă îmi spune Emilia: Ştii cine a murit ţaţă? Oare cine…?, o întreb. Maria lu’ Moraru! Fugi femeie, că m-am întâlnit aseară ea, era roşie în obraji… Uite, vezi că nu e greu să mori!?”
Mi-e teamă ca de fiecare dată când îi văd e ultima şi nu mi-aş dori altceva, în astfel de clipe, decât să fiu pământul care îi primeşte.
Odată cu ei s-a născut veşnicia mea.
Oameni frumoşi, făcuţi în secret, pe lângă Adam şi Eva, care nu şi-au spus niciodată unul altuia nici măcar un “Du-te la dracu!”. Şi câte au făcut pe lumea asta, Doamne câte au mai făcut…
Şi e ceva, o taină, în ochii lor, despre care ştiu, mult mai sigur decât cum ştiu mă numesc, că e FERICIREA …

Preocupări atemporale (I)

Într-o discuţie foarte recentă cu un prieten pasionat de filozofie ne întrebam reciproc dacă această himeră mai există în contemporaneitate (Ce obiceiuri expirate, demne de saloanele interbelice am, nu-i aşa?).
Am ajuns împreună la concluzia că filozofia nu poate să moară, că practic, nimic nu poate exista fără ea.
Dacă filozofia înseamnă problematizare, interogaţie perpetuă, căutarea unui adevăr cât mai mic sau a Adevarului, atunci ea este background-ul ştiinţei şi nu numai al ştiinţei.
O altă faţă a filozofiei - şi aici îi găsesc eu eşecul temporar - se conturează pornind de la sensul strict etimologic al cuvântului, tradus în expresia „iubire de înţelepciune”.
Iată lacuna! Cât mai iubim înţelepciunea în ziua de azi? Cât mai avem timp de înţelepciune?
Până la urmă antiteza înţelept vs. specialist este evidentă pentru toată lumea. E clar! Nu mai avem vreme de înţelepciune nici măcar în sala de teatru.
Înţeleptul îndrumă, descoperă virtuţi lăuntrice ale discipolului, deschide perspective şi lasă decizia la mâna şi mintea „nevolnicului”.
Specialistul girează. Dă soluţia ca pe o reţetă medicală. Parafează cu expertiza şi anvergura sa calea succesului, dar slăbeşte considerabil din autoritatea sau chiar din vitalitatea liberului arbitru.
E drept că în fuga nemiloasă a vremurilor de astăzi nu avem timp de sfaturi; vrem soluţia ultimă, de multe ori împreună cu certitudinea că eşecul poartă şi responsabilitatea altuia.
Aşadar, eu cred că filozofia nu a murit, ci mai degrabă este blocată într-un timp interzis de normele cotidianului. Va reveni, sper, vremea înţelepciunii, a pătrunderii dincolo de mase, grupuri sau entităţi umane „automatizate”.

"Dă Doamne o molimă, dă ceva, dar mai aşază lumea!"

- Toată lumea asta a înnebunit!, mi-a spus un bunic. Ne va lua pe toţi dracul; ascultă la mine! Chiar el va veni şi ne va lua pe toţi!
- Păi de ce? Întreb curios...
- Păi, de aia!
- Pentru că suntem nişte păcătoşi? Întreb provocator, simţind nefast o sursă de amuzament.
- Nuuu! Păcătoşi am fost de când lumea şi pământul, dar acum suntem altfel. Dacă aş fi un om deştept m-aş pricepe să iţi spun! Acum suntem chiar dracu’ pe pământ.
Deja mă intrigă...
- Dar unde vezi matale toate astea?!
- Uite aşa... când stau la poartă şi mă uit pe stradă. Trece lumea prin faţa mea şi parcă nici nu mă vede. Dacă aş fi mort, sau dacă m-ar chinui moartea nu m-ar vedea. Dacă ar curge sânge din mine tot nu m-ar vedea. Nici dacă ţip nu cred că sare nimeni. Se grăbesc toţi!
- Ei... fiecare are treaba lui!
- Avea şi pe vremuri, dar era lumea mai atentă. Când ieşeam în poartă lumea se oprea şi vorbea cu mine. Măcar că erau numai câteva cuvinte... Nu mai departe, copiii mei de pildă; copii mei veneau cu nepoţi cu tot şi rămâneau peste noapte, rămâneau zile întregi poate... acum se tot grăbesc să plece acasă, la muncă. Eu am să mor de singurătate, dar ei de ce or muri??? Doi s-au prăpădit deja la nici 45 de ani: pe unul l-a luat cancerul, iar al doilea a picat din picioare ca trăsnit, nu au mai avut ce să-i facă. Spun ei că de la oboseală. Cine mai ştie?! Eu plecam la câmp dimineaţa la patru şi mă întorceam seara târziu. Şi beam apă clocită la soare şi mâncam mămăligă cu ceapă... şi nu cădea nimeni de oboseală. Cine mai ştie ce-o fi cu lumea asta?! Ce-i drept era lumea mai proastă! Nu erau televizoare, celulare şi calculatoare. Dar uite că de astea moare lumea, aşa deşteaptă cum e ea. Tata a făcut războiul şi a fost prizonier în Siberia şi s-a întors acasă şi a dus-o până la 94 de ani. Dar unu ca matale nu cred că apucă etatea asta!
Aproape şocat:
- Tot ce-i posibil! Dar poate că nici nu vreau să trăiesc atât.
- Da de unde ştii matale cam cât ai vrea să trăieşti?! Dacă te întreb acum ştii să-mi spui? De unde ai putea să cunoşti care zile ţi-ar fi mai frumoase? Tata, Dumnezeu să-l odihnească, când s-a văzut cu strănepoţi, la 93 de ani, a zis Gata! Atât am vrut de la viaţă... să ţin în poale pe copiii copiilor, copiilor mei. Mai mult nu cer ca să nu îl mânii pe Dumnezeu! Unu ca dumitale poate că are alt habar de viaţă, poate că s-ar vrea cu altă fericire. Dar de unde să ştii când îţi vine?
- Da matale ce bucurie aştepţi de la viaţa asta?
- Uite... mi-aş fi dorit şi eu cam ca tata. Dar acu’... că mi-am îngropat doi copii, că nepoţii mei sunt prea ocupaţi că să facă (copii)... eu nu-mi mai doresc altceva decât să nu mai treacă lumea pe lângă mine ca pe lângă un străin... că nu de asta am muncit o viaţă întreagă! Eu, dacă voi fi vrednic să dau ochii cu Dumnezeu pe lumea ailaltă, i-oi spune aşa: Doamne, fă lumea asta mai aşezată. Dă o molimă peste ei dacă e nevoie, împarte-i în două pe cât sunt, lasă-i fără aparatele astea care le iau minţile, fără bani, fără ce-o trebui ... dar fă-i mai liniştiţi, mai atenţi, mai sănătoşi la minte! Şi să mă ierte El, Dumnezeu, că mă cred eu mare deştept să-i spun ce şi cum, dar asta mi-aş dori. Eu nu am avut alta avere decât casa şi familia şi am fost tare fericit pana să mi se ducă nevasta şi copiii. Ăştia acum ridică palate, cumpără sate întregi, întorc banii cu covata şi tot nu le ajunge. Bani! Bani! Bani! ... la ce le-or trebui atâţia bani, nu ştiu!

Fiinţă umană, vreau transport public demn de mine!

Domnule primar, sunt plătitor de taxe şi impozite în municipiul Iaşi, motiv pentru care vă rog să rezolvaţi problema transportului în comun, odată cu cele ale drumurilor, curăţeniei, iluminatului public, siguranţei, locurilor de parcare, locurilor de joacă pentru copii etc.
"Animalele trebuie să dipună de suficient spaţiu şi trebuie, în cazul absenţei unor situaţii speciale contrare, să se poată culca", spune art. 6, paragraful 1, din Convenţia europeană privind protecţia animalelor în transportul internaţional.
Norma europeană menţionată face referire la condiţiile pe care trebuie să le respecte transportatorii de animale din spaţiul comunitar. Ea doreşte să arate că în timp ce unii se gândesc la confortul necuvântătoarelor, dumneavoastră, domnule primar ... ce griă aveţi?
Am călătorit în această dimineaţă, pe traseul lui 28, într-un MAZ în care se înghesuiau circa 120 de călători frustraţi. Era şi normal pentru că ne miroseam subţiorile (şi nu numai) unii altora, asemeni unor primate.
Am observat, de vreo două zile, că frecvenţa curselor autobuzelor MAZ pe trasul Dacia - Copou s-a rărit, deşi în vechiul program de traseu, destul de bine organizat, vehiculele erau de cele mai multe ori burduşite. Probabil că regia din subordinea dumneavoastră a considerat că este mai bine ca autobuzele sa circule pe acea rută o dată la 15 - 20 de minute în loc de 7 - 10 minute, cum se întâmpla până acum. Nu domnule primar, nu e bine aşa! V-o spune unul dintre cei peste 100 de călători din "conserva" 28, în care am avut neplăcerea să ma aflu în această dimineaţă. Cel mai probabil funcţionarii de la RATP şi nici dumneavoastră nu aţi folosit de foarte mult timp un mijloc de transport în comun pentru a ajunge la serviciu, fapt care mă lămureşte oarecum de ce am trăit 25 de minute de "prizonierat public" astăzi dimneaţă.
Nu visez să mă pot întinde pe jos în autobuzele RATP, aşa cum au dreptul animalele din Europa, nu îmi doresc nici măcar să prind loc pe scaun, dar cred că am dreptul să circul civilizat, ceva mai liber decât cei trimişi în lagărele de exterminare naziste, în timpul Războuiului.
Vreau să mi se respecte condiţia de fiinţă umană şi drepturile ce-mi revin din această condiţie. Altfel voi fi nevoit să vă tratez, pe dumneavoastră şi pe cei de la RATP, ca de la animal la animale, ceea ce nu-mi doresc.

Cu bună credinţă, domnului Pahomi

Stimate domnule, dacă tonul celor spuse de mine vi s-a părut jignitor, imi pare rău, nu asta a fost intenţia mea.
Dati-mi voie să răspund punctual la remarcile dumneavoastră:
1. M-am simţit ofensat la citirea materialului cu pricina pentru că, deşi afirmaţi că intenţiile sale au fost cât se poate de "curate", din ceea ce am citit nu am înţeles asta. Este posibil ca anumite emoţii subiective să-mi fi atenuat raţiunea de moment şi răbdarea de a insista pe text. Dacă despre asta a fost vorba, atunci acele emoţii persistă pentru că nu pot încă "dibui" tonul "admirativ" despre care vorbiţi. Fireşte că nu aveţi nicio obligaţie să găsiţi şi să utilizaţi cuvinte laudative la adresa TNL Iaşi.
2. În ceea ce priveşte regulile unui dialog civilizat, dacă am dat impresia că imi doresc altceva, îmi cer scuze sincer! Nu vă consider nicidecum un duşman, ci mai degrabă un analist care nu a înţeles în totalitate realitatea reprezentată de TNL Iaşi, fapt pentru care nu se exprimă corect asupra ei. Nu am pus la îndoială buna credinţă a cititorului ci corectitudinea, sau mai bine spus exactitatea celor ce a spus el. Încă ceva: daţi-mi voie să îmi aleg singur materialele teoretice din care îmi extrag principiile de comunicare, dat fiind că nu sunt un adept al teoriilor lui H-R Patapievici. Iar dacă vine vorba despre atacuri la persoană, regret înţelegerea exprimării mele (cu sinceritate spun, puţin furioasă) drept o astfel de atitudine, în legătură cu care nu sunt de acord.
3. Referitor la contradicţia sesizată în gategorisirea TNL Iaşi... fireşte că am folosit o exagerare intenţionată atunci când am spus TNL e singura organizaţie politică de tineret EXISTENTĂ în Iaşi. Existentă prin activitate şi vizibilitate. În mod formal mai există şi alte organizaţii politice dar nu "vieţuiesc" prin ceea ce întreprind.
4. Da! Înţeleg "tinerii sunt o proastă investiţie" sau TNL este "o organizaţiei 'compromiţătoare", pentru că modul în care am priceput eu că puneţi problema seamănă foarte bine cu discursul unor adversari, discurs care din gura lor sună foarte tendenţios. Chiar sper că am făcut o nefericită confuzie între între modul dumneavoastră de prezentare a opiniilor şi al lor.
5. Fac apel la o instanţă pe care o consider cu foarte mare autoritate morală asupra mea: oricine mă cunoaşte cu adevărat ştie că nu sunt mânat nici de ură, nici de dispreţ, rare ori de furie în felul în care mă poziţionez faţă de opinia unora. Recunosc! Utilizez de multe ori ironia, sarcasmul, unele şicane (poate nu cu foarte mare dibăcie), dar de aici până la ură... Nu domnule Nicu Pahomi, vă asigur că nu vă urăsc, nu vă dispreţuiesc şi, mai mult, regret sincer că v-aţi simţit jignit de comentariul meu.

Totuşi. Ce fel de reacţii, individual şi raţional eleborate, poate să stârnească un poll generat deîntrebarea "Care este tânărul liberal ieşean care a stricat cel mai mult imaginea partidului care l-a promovat?" O analiză strictă a acestei interogaţii (afirmative, pot să adaug) imi traduce cam aşa: "Există cel puţin un tânăr liberal ieşean care a stricat foarte mult imaginea partidului care l-a promovat! Cine este el?" şi din moment ce varianta de răspuns "niciunul" lipseşte, mie îmi dă de înţeles că există o oarecare tendenţiozitate, dacă nu o eroare nevinovată de construcţie. Textul ataşat nu clarifică această dilemă, natura bănuitoare a omului trimiţându-ne spre varianta opinării tendenţioase. Admit încă posibilitatea de a ma înşela, dar această posibilitate implică acele erori de construcţie despre care vorbeam.

Îmi reafirm dorinţa pentru un dialog curat şi regret accentele răutăcioase cu care am tratat materialul dumneavoastră, dacă ele v-au ofensat.

Aaaa...! Când am spus "Analişti de bahlui cu aspect de broască" nu m-am referit la dumneavoastră. Ştiu eu alţi "niorcoi"!

Despre singurii tineri politicieni ieşeni, lui Nicu Pahomi

Stimate domnule ex-jurnalist ieşean şi actual imigrant român, Nicu Pahomi, am citit cu o oarecare surpindere şi nedumerire asupra capacităţii dumneavoastră analitice, de această dată, postarea de pe blogul personal, intitulată "Tineretul liberal ieşean între speranţă împlinită şi eşec lamentabil".
Ca tânăr liberal ieşean am a vă aduce la cunoştinţă că mă simt ofensat, fapt care poate vă este indiferent. Totuşi, fireşte că dragoste cu de-a sila nu se poate domnule Pahomi, dar cred că vă pot atrage atenţia asupra unor lacune de obiectivitate analitică în negura cărora eşuaţi atunci când vă poziţionaţi critic faţă de TNL Iaşi.
În primul rând, idiferent de ce-or fi fost tinerii liberali ieşeni în 2004, acum sunt practic singura organizaţie politică de tineret EXISTENTĂ în Iaşi. În al doilea rând, dacă nu ar exista cei pe care îi enumeraţi dumneavoastră acolo, în poll-ul de pe blog, nu ar exista nici tineret politic ieşean. Pe de altă parte, simpla înşiruire a nouă nume de tineri membri sau foşti membri ai PNL, aflaţi în prim-planul politicii şi administraţiei nu numai la nivel local arată o viaţă intensă a organizaţiei "compromiţătoare".
Mai am o problemă: de ce au compromis Filiala cei enumeraţi de dumneavostră? Unii dintre ei au fost acuzaţi de anumite acte reprobabile, dar de la un fost jurnalist ieşean profesionist, imigrat pe tărâmul unei democraţii extra-consolidate, mă aşteptam la mai multă precauţie când vine vorba de prezumţia de nevinovăţie.
Ca să-mi întăresc poziţia şi să-mi postez clar teza, spun: consider că TNL Iaşi este cea mai puternică organizaţie politică de tineret din Iaşi şi printre cele mai fruntaşe din ţară, lucru care poate fi clar celor bineintenţionaţi şi sper eu, revelat celor mai "răutăcioşi".
Printre analişti, cu aspect de broască, de Bahlui (unii), giboni cu cravată şi lachei politici peltici, tinerii liberali ieşeni au reuşit să se afirme ca activi, demni, puternici şi cu perspectivă. Alte organizaţii politice au postulat teza cu care conchideţi dumneavostră în materialul postat pe blog: "tinerii sunt o proastă investiţie".
Domnule Nicu Pahomi, îmi este neclar ce fel de acuze aduceţi dumneavoastră liberalilor ieşeni, mai ales celor tineri. Faptul că există fără concurenţă poate, dar asta nu este vina noastră! Fireşte că între cei ce sunt şi cei ce nu sunt numai smintiţii ar putea să-i vadă pe cei din urmă. Ca urmare, mă întreb, este oare rău că activăm, că existăm...?
Cu respect şi speranţa că nu ai îmbătrânit prea devreme Nicule.

Vino la Gala Tinerelor Valori

Imi fac datoria si va invit astazi la Gala Tinerelor Valori:

A III – a ediţie a Galei Tinerelor Valori

Un eveniment care a devenit deja tradiţie în activitatea Biroului Municipal de Tineret al PNL Iaşi, Gala Tinerelor Valori, se află anul acesta la cea de-a III-a ediţie. Ca şi în anii trecuţi, tinerii liberalii ieşeni au a-şi arăta recunoştinţa pentru acei ieşeni de-o vârstă cu ei care fac cinste urbei şi generaţiei, prin activitatea lor.
Peste 15 premii vor fi înmânate anul acesta acelor tineri care s-au afirmat în domenii diverse precum muzică, dans, istorie, ştiinţe sau politică.
Gala va fi marcată de numeroase momente artistice, culminând cu un concert oferit de Celia.
Vă aşteptăm alături de noi la acest eveniment de care suntem mândri!
El va avea loc vineri, 29 februarie 2008, începând cu ora 18:00, la Sala „Gaudeamus” a Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi.

Biroul Permanent Municipal al TNL Iaşi

Aleg în ţara minciunilor

Prima dată am fost minţiţi când ni s-a spus că s-a terminat cu Comunismul: niciunul dintre cei care au spus asta nu ştiau de fapt ce e aia Democraţie. Am fost minţiţi când, în apogeul „Revoluţiei în Direct”, am asistat la o execuţie în direct. Nu am vreo bănuială că a fost o regie, dar nu acela era panaceul; iar cei care au făcut asta ştiau şi ei prea bine.
Puterea poporului (democratia) era imposibil de exercitat pentru că acesta era dezinformat, manipulat, înfometat, slăbit în mai toate virtuţile sale.
La 18 ani de atunci s-au schimbat şi nu prea s-au schimbat multe. Virtuţi oricum nu prea avem, ca neam. Minţiţi suntem în continuare.
Un proverb (scoţian pare-mi-se) spune că dacă te minte cineva o dată, să-i fie ruşine. Dacă te minte a doua oară, să-ţi fie ruşine! Chiar cred că ne minţim şi singuri suficient cât să nu mai aibă loc raţiunea.
Nu ne place să aprofundăm realitatea până acolo unde putem să vedem viermii şi să ne dăm seama că ceva e putred. Ne place însă să muşcăm din măr până ajungem la nevertebrat, scuipăm pe jos, acoperim cu ţărână şi mâncăm în continuare.
Deşi ştim cum arată mincinoşii îi alegem tot pe cei care au ochi, nas, gură şi mâini de mincinos.
Avem în sânge un soi de „joc de-a minciuna”. În principiu, regula acestui joc este simplă: Cine minte cel mai frumos câştigă! Şi nu avem nici măcar arbitri arbitri, ci numai competitori, o groază de competitori.
Avem obiceiul de a cere onestitate de la cei care ne reprezintă şi îi înjurăm când dovedesc contrariul. Dar ei de unde vin oare să le pretindem noi asta? Dintr-o societate onestă, cu valori morale solide, cu o cultură politică solidă, astfel încât să ne putem intriga profund dezamăgiţi? „Creditul” pe care l-am dat politicienilor până acum a constat în vulnerabilitatea noastră, ignoranţa, fuga de cunoaştere şi aprofundare, lehamitea faţă de treburile societăţii. Ce mandat concret am dat politicienilor? Bunăstarea pe care ne-o dorim cu toţii nu este decât un deziderat naiv în condiţiile în care nu prea ştim cum ar trebui să arate o societate românească prosperă, un stat al bunăstării. Şi ca un surogat pentru cunoaşterea şi înţelepciunea de care avem nevoie am ales minciuna.
Într-o localitate ieşeană, recunoscută înainte de ’89 (m-am săturat de reperul ăsta) pentru un sistem de irigaţii performant, toată lumea înjura şefii de comună pentru distrugerea prin furt, a acestuia. Am avut ocazia să intru în multe curţi ale cetăţenilor acelei comunităţi: trotuarele erau făcute cu dale din canalele de alimentare de odinioară, iar stâlpii de la garduri sau ulucele de la case nu erau altceva decât ţevi de aluminiu. Frustrarea care domina ţinea de faptul că nu s-a furat în mod egal. Hoţii strigau "Hoţii!", din rărunchi.
Cât de capabili şi de demni sunt astfel de oameni să aleagă pentru viitor? Cât de bine pot ei să gestioneze adevărul? Câţi ca ei suntem? Câţi ca ei sunt oameni politici!?!
Încă o poveste relevantă.
Două femei discutau în obor. Una îi spune celeilalte: „Ce frumos a vorbit aseară, la televizor, domnu’ ...escu! Nu l-ai văzut?”. Cealaltă femeie, cu un regret transpirând: „Nuuu!!! Ce a spus?”. Prima:„Nu am înţeles, că noi prostimea nu putem pricepe vorbele frumoase a domnului ...escu, dar aşa de frumos a vorbit!!!”

"Pot să te violeze cât or vrea..."

Are vreo 40 de ani. Este crescută în casele de copii, canale şi pe stradă. Perfect conştientă de afecţiunea ei psihică (cunoaşte pe de rost certificatul medical), însă aproape niciodată labilă, înţelege că societatea nu are nevoie de ea. În sens invers relaţia implică o oarecare dependenţă, mai ales în ceea ce priveşte ajutorul social pe care îl primeşte şi mila oamenilor de la biserică sau de pe stradă.
Nu insistă niciodată, nu te reţine când te întâlneşte. Mă întâmpină politicos şi cu entuziasm când mă vede: " Tati, ai un bănuţ...? Dacă ai..., dacă nu ... Mulţumesc tati!" Toţi banii de la ajutorul social îi dă la cămin, unde are voie să locuiască numai noaptea.
Aproape că nu este plicticoasă. Simte când esti grăbit şi nu face altceva decât să te salute discret, sau nici măcar nu te bagă în seamă dacă vede că, fiind în compania unei alte persoane, intervenţia ei te-ar face să te simţi jenat. De multe ori o salut eu primul tocmai pentru a nu-i crea o astfel de senzaţie. Dar nici atunci nu exagerează, îmi răspunde politicos şi îmi urează "Servici uşor!".
Imi povestea despre excursiile pe care le făcea prin ţară atunci când încă mai era la casa de copii. Povesteşte fascinată, cu nostalgie dar fără nicio speranţă. Îşi aminteşte multe detalii din itinerar.
După casa de copii au urmat canalele. Se droga cu aurolac să nu simtă foamea, frigul şi răutatea celor din jur. Spune că nu se mai droghează de vreo 10 ani şi o cred.
Viata de canal i-a mai adus şi doi copii, două fete, care cresc într-un centru de plasament şi pe care le iubeşte infinit. "M-au violat doi gardieni şi aşa m-am ales cu copii. Apoi mi-au legat trompele la spital". Doctorul i-ar fi spus: "Acum pot să te violeze Judith cât or vrea că nu vei mai avea probleme".
E hârşâită de soartă dar caută binele pentru cei care o duc "mai rău decât ea". A prezentat într-o emisiune, la o la o televiziune locală, cauza unei familii cu doi copii, fără locuinţă, pe care o ţinea în camera sa de cămin şi aşa mică. M-a impresionat discursul ei fără pic de patetism, fără "cerşisme", fără umilire.
"Voi scrie o carte despre viaţa mea tati. Am să iţi aduc un caiet pe care l-am umplut de amintiri, să îl citeşti şi să imi spui părerea". Ce aşi putea să-i spun eu despre trăirile ei...? "Traumele" mele se rezumă la faptul că nu am posibilitatea de a călători pe cât vreau,că nu am o maşină care să pornească când vreau eu, că nu pot să îmi cumpăr haine şi accesorii de un anumit rang sau de o anumită marcă ...
Nici nu ştiu dacă vreau să citesc despre astfel de trăiri... Sunt curios, dar imi dau seama că universul curiozităţii mele înseamnă zeci de ani de ...
Se bucură când îi dau în grijă sufletul meu de fiinţă certată cu Providenţa spunându-i "Judith, când te duci la biserică aprinde şi pentru mine o lumânare". "Mă laşi pe mine, aşa o păcătoasă, să mă rog pentru tine...".

Norocosul Nero din Rouen, preşedintele României

Cum naiba să dai foc la 37 de vapoare, să nu plăteşti un franc despăgubiri şi să mai devii şi preşedintele unei ţări (drept este că ţara asta se cheamă România)? Ce noroc tre' să ai!? Ce "bulan" tre' să ai!?
Şi apoi, să o mai şi spui la televizor, nu oricum, ci între nişte hohote tembele de râs.
Abia acum înţeleg foarte bine de ce este Băsescu preşedintele nostru: are "bulan de bulan"!
Oare preşedintele României are voie să joace la 6 din 49?

Maxi(taxi)nesimţire!

Dacă aud vreun "grof" de la primărie că spune cum că în Iaşi treburile merg ceas ... mă enervez şi mai mult. Mai mult decât m-am enervat când am călătorit între două capete de oraş într-un microbus pus în slujba transportului public de către o firmă privată. Am coborât în fiecare staţie (vreo 11) pentru a face loc la ieşire altor năpăstuiţi contribuabili. De fiecare îmi venea să nu mai urc, dar trebuia să ajung la destinaţie cât de repede, grăbitul de mine. Eram dezlegat la mâini, la picioare, dar captiv şi şifonat. Pentru a coborâ la Gara Internaţională trebuia să pleci de la mijlocul "conservei" cam de pe la Mall.
Am înţeles că stă să înceapă asfaltarea electorală, adică acele lucrări care se consumă pe trei sferturi în puţinul timp de până în alegeri şi restul în patru ani de după sau niciodată.
Da' de "curuleţ în gemuleţ, gemuleţ în curuleţ" din transportul în comun al unui oraş european când ne scapă edilitatea?
Cum aşi putea face să agăţ vreun funcţionar cu obraji de marţipan din Roznovanu, să îl plimb o zi (pe banii mei) cu maxi-taxi prin oraş?
Pentru mine, cetăţeanul care nu merge pe stadion, dar depinde uneori de transportul în comun, este vreo soluţie?
Vreau să-l ştiu pe nesimţitul care ne-a făcut asta, mie şi celor care erau cu mine în maşină; şi celorlaţi care erau în alte maşini.

Ce a fost

Acum că s-au mai calmat minţile unora pot să spun şi eu ce cred despre ce a fost pe 24 Ianuarie. S-a politizat... Da, toate partidele prezente în Piaţă au făcut asta, mai mult sau mai puţin, în funcţie de cât a fost fiecare în stare, cred eu.

Înalţii demnitari au fost huiduiţi de către grupurile de membri de partid aflate în Piaţă ... Da, toţi au huiduit pe cine au crezut că merită, şi cred eu că nu e nimic rău în asta. De când preşedintele, sau premierul, sau primarul sunt scutiţi de huiduială. Nu cetăţenii trebuie să se abţină de la a huidui, ci politicienii de la a face acele lucruri care generează o astfel de antipatie.

Ca liberal ma simt mândru că Piaţa a fost galbenă şi mă gândesc că dacă acest lucru a stârnit atâtea comentarii (unele dintre ele transpirau greu a frustrare) înseamnă că a contat bine de tot.

Câţiva reprezentanţi, simpaizanţi şi "lustruitori" portocalii erau sideraţi de faptul că au fost aduşi liberali din judeţ pentru a-l huidui pe Traian Băsescu (Nu a fost adus nimeni, oamenii au fost chemaţi pentru a participa la Conferinţa Judeţeană a PNL. Mulţi dintre delegaţii la Conferinţă au venit cu însoţitori în piaţă fără nicio comandă de undeva.). Le amintesc acestora că, nu cu mult timp în urmă, mii de oameni fără interes sau habar de apartenenţă şi simpatie politică au fost plătiţi şi purtaţi prin mai multe pieţe publice din ţară ca să îl laude pe Traian Băsescu.

Manifestările din Piaţa Unirii nu au fost mai politizate decât în alţi ani. A fost o competiţie (de imagine) "care pe care". Toţi liderii politici ştiau că aşa va fi.

Blogul de mine...

Nu mă defineşte întru-totul naivitatea, dar recunosc că în anumite privinţe speranţa exacerbată că se poate mult mai bine şi mult mai frumos decât atât şi acum şi aici îmi dă această slăbiciune. Nu de puţine ori ea mă costă dar, am hotărât să nu renunţ; e foarte comod să nu ai dezamăgiri...

Păcatul (al nu stiu cui) mă face să cred într-o lume şi mai ales într-o Românie fără teatru politic, regizorii şi actorii aferenţi precum îi avem pe cei de azi şi precum i-am avut pe cei de până acum (cam aceeaşi în toate timpurile de după "Sfânta Revoluţie", cum se exprima un personaj dintr-un celebru film recent).

Aceeaşi vulnerabilitate îmi spune că se poate o altfel de societate, mai cerebrală, mai verticală, mai atentă, mai puţin patetică, curajoasă, interesată de propriul destin, mai responsabilă, mult mai responsabilă ...

Şi dacă o astfel de natură socio-politică nu derivă de la sine, ma gândesc, luând o poziţie oarecum hamangiană şi naivă în acelaşi timp (dacă puteţi să vizulizaţi acea naivitate a speranţei tipică copilăriei), că ne-om găsi vreo câţiva care să începem să o contsruim.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!